x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Incredibil! Un bărbat din India a decedat după ce a fost ''aspirat'' într-un aparat RMN

Incredibil! Un bărbat din India a decedat după ce a fost ''aspirat'' într-un aparat RMN

30 Ian 2018   •   15:47
Incredibil! Un bărbat din India a decedat după ce a fost ''aspirat'' într-un aparat RMN

Un bărbat din India a decedat după ce a fost ''aspirat'' într-un aparat de imagistică prin rezonanţă magnetică (IRM) la un spital din Mumbai, a informat poliţia locală citată marţi de Xinhua.

Tragedia a avut loc sâmbătă noaptea când Rajesh Maru, în vârstă de 32 de ani, a fost tras în dispozitivul de scanare IRM de câmpul magnetice puternic al acestuia după ce a intrat în încăpere ţinând în mâini un tub de oxigen din metal.

Potrivit rapoartelor preliminare, decesul a fost cauzat de inhalarea de oxigen lichid în urma spargerii tubului după impactul cu aparatul de scanare, a explicat poliţia din Mumbai.

Familia lui Maru a declarat că acesta se afla în vizită la o rudă internată în spital. Apoi, din motive încă neelucidate, acesta a fost rugat să ducă tubul de oxigen în sala în care se afla aparatul de imagistică fiind asigurat de un membru începător al personalului spitalului că dispozitivul era oprit.

Un aparat de imagistică prin rezonanţă magnetică - procedură cunoscută şi sub numele de rezonanţa magnetică nucleară (RMN) - utilizează un câmp magnetic puternic pentru realizarea de imagini ale organelor interne. Forţa unui dispozitiv IRM este de circa 30.000 de ori mai puternică decât câmpul magnetic al Pământului şi de 200 de ori mai mare decât cea a unui magnet de frigider obişnuit, precizează sursa citată.

Conform informaţiilor poliţiei, un medic şi angajatul începător au fost reţinuţi pentru ''deces produs din cauza neglijenţei''.

Un accident similar s-a petrecut în 2010 în New York când un aparat de scanare IRM a ''aspirat'' un tub de oxigen aflat în aceeaşi încăpere şi a zdrobit capul unui copil în vârstă de şase ani.AGERPRES

×
Subiecte în articol: bărbat mort RMN india