x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe India: Cel puţin 45 de persoane au murit într-un accident de autobuz

India: Cel puţin 45 de persoane au murit într-un accident de autobuz

11 Sep 2018   •   13:03
India: Cel puţin 45 de persoane au murit într-un accident de autobuz

Cel puţin 45 de persoane au murit marţi după ce un autobuz a căzut într-o prăpastie într-o regiune muntoasă din sudul Indiei, potrivit unor oficiali, relatează dpa. 

Accidentul s-a produs în statul Telangana. Autobuzul avea la bord circa 70 de persoane. 

"Autobuzul a ieşit de pe şosea şi a căzut într-o prăpastie, de la o înălţime de circa şase metri. Cel puţin 45 de persoane au murit, în timp ce alte 20-25 de persoane rănite au fost transportate la diferite spitale din apropiere", a declarat un înalt oficial al administraţiei. 

Autobuzul era operat de autoritatea de transport a statului respectiv. Şoferul se numără printre persoanele rănite. 

Unele dintre victime era pelerini care se întorceau de la un sanctuar hindu local.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident de autobuz india