x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

04 Oct 2006   •   00:00
RATIFICARI. Franta a ratificat ieri Tratatul de aderare a Romaniei si Bulgariei la UE. Urmeaza, pana la sfarsitul anului, randul Germaniei si al Danemarcei. Berlinul si-a anuntat deja intentia, prin ambasadorul sau la Sofia, Michael Geier, sa ratifice documentul "pana la sfarsitul lui 2007". Intr-un interviu acordat publicatiei online Sofia Echo, Geier a amintit de sustinerea extrem de puternica de care se bucura Romania si Bulgaria din partea comunitatilor de oameni de afaceri germani cu interese in regiune.

MOSCOVA FACE MUTRE. Rusia va lua "masuri adecvate" daca Polonia va accepta sa gazduiasca elemente ale scutului antiracheta al Statelor Unite sau al NATO, a declarat ieri purtatorul de cuvant al Ministerului rus de Externe, Mihail Kaminin. Potrivit agentiei Interfax, citata de AFP, Kaminin nu a mentionat despre ce masuri este vorba, dar nu mai reprezinta o noutate faptul ca Rusiei nu-i convine amplasarea atat de aproape de granitele sale a unui sistem de aparare american.

PRECONIZARE. "In curand, vom fi obligati sa importam muncitori vietnamezi, afgani, arabi si turci", a declarat Ivailo Kalfin, ministrul bulgar de Externe. Potrivit publicatiei online Standart, in contextul aderarii la UE, autoritatile bulgare cauta in prezent modalitatile prin care sa readuca in tara muncitorii bulgari aflati deja in strainatate.

×
Subiecte în articol: externe