x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

de Sînziana Stancu    |    11 Iul 2008   •   00:00

11 iulie 2008



LICITAŢIE NOUĂ. Pentagonul a relansat licitaţia pentru achiziţionarea unor avioane de realimentare, contract atribuit anterior Northrop şi EADS în detrimentul companiei Boeing, încercînd să decidă atribuirea acestui contract în valoare de 35 de miliarde de dolari pînă în decembrie, a anunţat secretarul Apărării, Robert Gates.

AL-QAIDA LA ISTANBUL. Poliţia turcă suspectează că atacatorii consulatului american de la Istanbul fac parte din reţeaua teroristă Al-Qaida, potrivit postului turc de televiziune NTV, dar Washingtonul refuză să confirme sau să infirme implicarea reţelei în incidentul de miercuri, soldat cu şase morţi, trei atacatori şi trei poliţişti.

BANII, ÎNAPOI. Nouă state membre vor trebui să returneze Comisiei Europene suma de 410,3 milioane de euro pe care au cheltuit-o necorespunzător, acordînd subvenţii agricole ilegale. Potrivit International Herald Tribune şi BBC, aceste ţări sînt Italia, Grecia, Marea Britanie, Franţa, Germania, Olanda, Polonia, Spania şi Suedia.

ASCULTAREA TELEFOANELOR. Preşedintele american, George W. Bush, a declarat că va promulga "rapid" legea privind interceptarea comunicaţiilor în cadrul luptei antiteroriste. Senatul american a adoptat legea miercuri, cu 69 voturi pentru şi 28 împotrivă.


GLUME - Bush ia în rîs poluarea
Preşedintele american, George Bush, i-a surprins pe liderii prezenţi la Summit-ul G8 cu o glumă despre eşecul Washingtonului în combaterea încălzirii globale, scrie Daily Telegraph. După ce a avut o conversaţie privată cu alţi lideri participanţi la Summit-ul G-8, din Japonia, Bush şi-a luat rămas bun de la ei, spunîndu-le: "La revedere din partea celui mai mare stat poluator!". "Toată lumea a fost surprinsă de gluma preşedintelui despre situaţia poluării în Statele Unite", a declarat un oficial care a asistat la scenă.
       
STRATEGIE - Germania vrea imigranţi mai buni
Guvernul de la Berlin a elaborat o nouă strategie de integrare a imigranţilor, scrie Deutsche Welle. Noua politică de integrare se referă la toate persoanele de altă origine decît cea germană, de la imigranţi pînă la germanii din fostul bloc comunist stabiliţi în Germania, de la copiii născuţi din părinţi străini pînă la persoanele care au dobîndit cetăţenia germană. "Dorim să crească numărul copiilor de origine străină care au rezultate bune la învăţătură. De asemenea, dorim reducerea şomajului în rîndul străinilor", a declarat Gunther Piening, responsabil guvernamental pentru integrarea străinilor. Planul german conţine şi măsuri pentru creşterea numărului de imigranţi angajaţi în instituţii publice. În Germania trăiesc aproximativ 15 milioane de străini.

INIŢIATIVĂ - Berlinul şi Budapesta vor sărbători împreună căderea Cortinei de Fier
Ungaria şi Germania vor sărbători împreună, anul viitor, 20 de ani de la căderea Cortinei de Fier, informează AFP. Aniversarea va readuce în memoria tuturor momentul din 1989, cînd Ungaria a organizat, la data de 19 august, cu numai trei luni înainte de prăbuşirea Zidului Berlinului, un picnic paneuropean, în orăşelul Sopron, situat de-o parte şi de alta a graniţei cu Austria, la care a invitat rezidenţi din ţările comuniste vecine şi mai multe sute de germani din fosta RDG, care au profitat de ocazie şi au fugit în Austria, fără ca  autorităţile ungare să poată interveni.

×
Subiecte în articol: externe