x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

09 Feb 2006   •   00:00

9 februarie 2006

CONCURS LITERAR. Romanii care locuiesc in Elvetia au posibilitatea sa participe la un concurs de scriitura intelectuala, organizat de Centrul cultural Migros, Academia Elvetiana pentru Dezvoltare si Editions d´En Bas. Prezentat de Asociatia romanilor din Geneva, concursul se adreseaza tuturor imigrantilor din Elvetia si are ca tema descrierea parcursului individual pana in aceasta tara al participantilor la competitia literara. Forma de prezentare va fi libera iar textul trebuie sa fie scris in limba franceza si sa nu depaseasca mai mult de patru pagini de format A4, informeaza RGN Press. Lucrarile pot fi trimise pana la data de 2 mai 2006 pe adresa www.encrages.ch.

VINE MARTISORUL. Romanii din Sydney se pregatesc deja de sarbatoare. Acestia sunt invitati de Asociatia Romanilor din Australia sa participe duminica, 5 martie, in parcul Campbell Hill Pioneer Reserve, la Picnicul de Martisor, transmite Romanian Global News. Organizatorii nu au uitat de copiii romanilor si au amenejat un loc special pentru acestia. La picnic se vor servi mici, racoritoare, mancare de post si... martisoare.

ADUNARE IN IRLANDA. Societatea Romana din Irlanda va organiza, sambata, 4 martie, o noua Adunare Generala, la CASADH Unit 13 I.D.A. Centre, Newmarket, din Dublin, relateaza RGN Press. Toti cei care doresc sa candideze la aceste alegeri isi pot depune candidatura la sediul organizatiei din 90 Meath Street Dublin 8, fie personal, sau prin posta. Dosarul trebuie sa contina un Curriculum Vitae, cateva randuri in care sa se arate ce a facut in organizatie pana in prezent, prezentarea planurilor de viitor si o declaratie din care sa reiasa ca este de acord cu voluntariatul in cadrul organizatiei.

PROIECTUL SARKOZY. Ministrul francez de Interne, Nicolas Sarkozy, a adus recent in dezbatere un proiect de lege ce are in vedere selectionarea imigratiei, transmite RGN Press. Proiectul prevede integrarea mai usoara a studentilor care frecventeza cursuri putin utilizate de francezi si acorduri cu tarile de provenienta a imigrantilor, pentru a evita ca toti absolventii de studii stiintifice, tehnice sau de medicina sa decida ramanerea in Franta. Conform proiectului, cetateanul strain care solicita reunirea familiala va trebui sa-si dovedeasca abilitatea de a-i sustine pe noii veniti din munca sa.

Grupaj realizat de Oana Vataselu

×
Subiecte în articol: diaspora