x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info Externe 1 august 2007

Info Externe 1 august 2007

01 Aug 2007   •   00:00

Romănca Doina Matei, acuzată că in luna aprilie a ucis o tănără italiancă inţe-pănd-o cu o umbrelă in ochi, va compărea in faţa justiţiei la data de 8 noiembrie, relatează site-ul trustului de presă Mediaset, citat de Mediafax.

AMBASADORUL ROMĂNIEI A CEDAT. Ambasadorul Romăniei in Mexic se intoarce in ţară temporar. Manuela Vulpe a primit ieri acceptul şefului său, ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, de a reveni la Centrala Ministerului de Externe "pentru clarificarea, inclusiv pe cale juridică, a unor chestiuni personale, care ar putea leza activitatea proprie şi credibilitatea MAE", se arată intr-un comunicat al instituţiei. Ambasadorul romăn in Mexic a ţinut săptămăna trecută prima pagină a unui cotidian central, care i-a publicat corespondenţa privată, aminteşte Rompres. Potrivit comunicatului, aceasta este o chestiune personală a ambasadorului Vulpe şi nu interferează cu activitatea sa profesională, recunoscută şi apreciată de MAE.

PRESIUNI PE GERMANIA. Statele Unite doresc ca Germania să impună sancţiuni mai aspre impotriva Iranului şi apelează la presiuni pentru a-şi atinge scopul, notează Der Spiegel, preluat de Mediafax. Deşi Guvernul de la Berlin opune rezistenţă, băncile germane incep să cedeze, se mai arată in text. Companiile germane incă fac afaceri in valoare de miliarde de euro cu Teheranul. SUA sunt deranjate mai ales de garanţiile de export pe care Berlinul le oferă firmelor, ajutănd practic regimul iranian să achiziţioneze noi nave şi tehnologie pentru centralele de electricitate.

PROIECT CRITICAT. Polonia va sista lucrările la autostrada din Valea Rospuda pănă cănd Curtea Europeană de Justiţie işi va da verdictul in această cauză, a anunţat premierul polonez Jaroslaw Kaczynscki (foto). "Trebuie să dăm dovadă de prudenţă. De azi inainte, lucrările nu vor fi reluate in valea Rospuda fără efecte negative pentru proiect in ansamblul său. Alte tronsoane ale proiectului vor fi in schimb realizate fără a afecta intregul proiect", a declarat prim-ministrul.

TERMEN. Romănca Doina Matei, acuzată că in luna aprilie a ucis o tănără italiancă inţe-pănd-o cu o umbrelă in ochi, va compărea in faţa justiţiei la data de 8 noiembrie, relatează site-ul trustului de presă Mediaset, citat de Mediafax. Incidentul a avut loc la Roma, in staţia de metrou Termini, unde cele două femei au avut o dispută. Doina Matei este acuzată de omor din culpă cu circumstanţe agravante.

DUPĂ 38 DE ANI. Operaţiunile militare britanice din Irlanda de Nord s-au incheiat ieri, la miezul nopţii, după 38 de ani, relatează BBC. In provincie va rămăne doar o garnizoană de 5.000 de soldaţi. In august 1969, guvernul britanic a trimis in Irlanda de Nord unităţi militare pentru a sprijini poliţia locală, depăşită de valul de violenţe dintre catolici şi protestanţi. Comandanţii britanici estimau atunci că se vor intoarce acasă după căteva săptămăni. In timpul campaniei au murit 763 de soldaţi.

VERDICT. Premierul britanic, Gordon Brown, a oficializat "sfărşitul poveştii de dragoste" cu preşedintele american, George W. Bush, cu ocazia primei lor intrevederi, plasănd raporturile dintre cele două ţări la un nivel mai formal. Potrivit presei britanice, citată de Mediafax, un nou capitol se deschide in relaţia celor două state aliate. "Complimentele s-au terminat. Brown a rămas centrat pe probleme intr-o manieră care l-a apropiat de o atitudine glacială", comentează britanicii.

×
Subiecte în articol: externe