x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info Externe 23 iulie 2007

Info Externe 23 iulie 2007

23 Iul 2007   •   00:00
20 DE MORŢI. Un grav accident de circulaţie a avut loc in apropiere de localitatea franceză Grenoble. Din pricina unor probleme la sistemul de frănare, un autocar care transporta un grup de polonezi s-a lovit de un parapet de securitate şi a căzut intr-un rău. Cel puţin 20 de persoane au murit, transmite AFP, citănd un bilanţ al echipelor de intervenţie. Turiştii polonezi se intorceau dintr-un pelerinaj la o mănăstire.


OSTATIC CARDIAC. Trupul neinsufleţit al unuia dintre cei doi ostatici germani răpiţi miercuri in Afganistan a fost descoperit duminică, a anunţat comandantul poliţiei din provincia Wardak, Mohammad Hewas Mazlum, citat de AFP. Se pare că bărbatul a decedat in urma unei crize cardiace, iar autorităţile afgane şi germane au dat asigurări că celălalt ostatic german este incă in viaţă.


LONDRA. Justiţia britanică a respins cererea de inculpare a suspectului bănuit că ar fi pregătit asasinarea magnatului rus Boris Berezovski. Bărbatul a fost arestat in iunie de Scotland Yard, la Londra, dar autorităţile l-au extrădat in Rusia fără să fi fost inculpat. El fusese filat de serviciile de informaţii externe, care au reuşit să-i intercepteze mesajele electronice şi apelurile telefonice. Probele nu au putut fi folosite in justiţie.
Săptămăna trecută, Berezovski anunţase că a fost avertizat de Scotland Yard cu privire la un complot impotriva lui.

×
Subiecte în articol: externe