x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Întâlnire de gradul zero la Helsinki

Întâlnire de gradul zero la Helsinki

17 Iul 2018   •   09:07
Întâlnire de gradul zero la Helsinki

Preşedintele SUA, Donald Trump, a descris drept „un bun început pentru toţi” întrevederea de mai mult de două ore pe care a avut-o ieri, la Helsinki, cu omologul său rus, Vladimir Putin, transmite agenţia EFE.

„Cred ca a fost un bun început. Este un început foarte, foarte bun pentru toţi”, a spus Trump în faţa jurnaliştilor, la începutul dejunului de lucru. Spre deosebire de întrevederea Putin-Trump, la care au fost prezenţi numai translatorii lor, la dejunul de lucru au participat, de asemenea, miniştri şi consilieri ai celor doi preşedinţi. După terminarea dejunului de lucru, Trump şi Putin au încheiat summitul printr-o conferinţă de presă comună. „Relația noastră nu a fost niciodată mai rea ca în prezent, dar acest lucru s-a schimbat în urmă cu patru ore”, a declarat Trump, după întrevederea cu Putin, precizând că a avut un „dialog productiv extrem de bun”cu omologul său rus. „Cred cu adevărat că lumea vrea să vadă că ne înţelegem. Suntem două mari puteri nucleare. Deţinem 90% din capacitatea nucleară şi asta nu este un lucru bun, este un lucru rău”, a mai declarat liderul de la Casa Albă, citat de CNN. La rândul său, preşedintele rus, Vladimir Putin, a recunoscut că relațiile bilaterale trec printr-o perioadă grea, dar „am stabilit să atingem un nou nivel de încredere”. El a precizat că a convenit cu Trump să colaboreze pe plan economic, să conlucreze pentru a pune capăt crizei din Siria și pentru asigurarea securității Israelului. El s-a declarat însă îngrijorat de retragerea SUA din tratatul internațional cu Iranul.

Putin și Trump au insistat la unison asupra faptului că Rusia nu s-a amestecat în alegerile prezidențiale din SUA.

 

×