x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Întâlnire Macron-Merkel la Paris, la începutul lunii septembrie

Întâlnire Macron-Merkel la Paris, la începutul lunii septembrie

21 Aug 2018   •   19:47
Întâlnire Macron-Merkel la Paris, la începutul lunii septembrie

Preşedintele francez Emmanuel Macron se va întâlni cu cancelarul german Angela Merkel la Paris, la începutul lunii septembrie, probabil la scurt timp după deplasarea liderului de la Elysée în Luxemburg, programată pe 6 septembrie, transmite marţi AFP, citând o sursă din anturajul acestuia. 

Cu nouă luni înaintea alegerilor pentru Parlamentul European, 'convingerea preşedintelui Republicii este că ascensiunea populismelor întăreşte necesitatea de a căuta un arc progresist în Europa, spre a reflecta la un proiect progresist european', a indicat sursa citată. 

De altfel, decis să continue 'o diplomaţie europeană activă', Emmanuel Macron va merge pe 28 şi 30 august în Danemarca şi Finlanda, pentru discuţii consacrate în special proiectelor sale de reformare a Uniunii Europene, precum şi problemelor referitoare la migraţie şi la Brexit. 

Danemarca este, alături de Franţa, una din ţările cele mai ataşate unei poziţii europene coerente şi unite privind modalităţile Brexit-ului, dar şi dintre cele care se opun cel mai mult propunerii lui Macron de creare a unui buget al zonei euro, explică sursa menţionată. 

Liderii europeni se vor reuni pe 20 septembrie la Salzburg, la trei luni de la summitul de la Bruxelles unde, după o noapte albă, au ajuns la un acord minimal în problema migraţiei.AGERPRES

×
Subiecte în articol: emmanuel macron angela merkel