x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Președintele Ucrainei a spus că doar băieţelul său de 6 ani poate face presiuni asupra lui

Președintele Ucrainei a spus că doar băieţelul său de 6 ani poate face presiuni asupra lui

25 Sep 2019   •   14:08
Președintele Ucrainei a spus că doar băieţelul său de 6 ani poate face presiuni asupra lui

Întrebat dacă preşedintele american Donald Trump a făcut presiuni asupra sa în timpul unui apel telefonic în luna iulie, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că nimeni nu poate exercita presiuni asupra lui, cu excepţia fiului său în vârstă de 6 ani, relatează Reuters şi media ucrainene.

Democraţii din Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA au anunţat marţi începerea procedurii de destituire (impeachment) a preşedintelui Donald Trump, suspectat că a solicitat omologului său ucrainean să ancheteze în legătură cu rivalul său democrat Joe Biden la alegerile prezidenţiale de anul viitor. Trump a calificat procedura drept o 'vânătoare de vrăjitoare'.

'Nimeni nu poate face presiuni asupra mea pentru că eu sunt preşedintele unui stat independent', a afirmat Zelenski în faţa jurnaliştilor în marja Adunării Generale a ONU la New York, conform imaginilor difuzate miercuri dimineaţă de postul de televiziune Russia-24, înaintea unei întâlniri preconizate dintre preşedinţii Ucrainei şi SUA. 'Singura persoană care poate face presiuni asupra mea ... este fiul meu, de 6 ani', a spus Volodimir Zelenski.

Donald Trump a negat anterior că ar fi făcut presiuni asupra omologului său ucrainean, condiţionând deblocarea unui ajutor militar de milioane de dolari pentru Ucraina de începerea unei anchete de către Kiev împotriva lui Hunter Biden, fiul fostului vicepreşedinte Joe Biden, principalul său rival democrat la preşedinţia SUA, pe care îl acuză de legături de corupţie în Ucraina.

Conform media internaţionale, Hunter Biden a lucrat din 2014 pentru grupul energetic ucrainean Burisma Holding. Tabăra conservatoare americană, care îl suspectează de corupţie, susţine că acesta ar fi beneficiat de protecţia tatălui său, care deţinea funcţia de vicepreşedinte în acea perioadă.

În urma presiunii din ultimele zile, Donald Trump a anunţat marţi că a acceptat să fie făcut public conţinutul convorbirii sale telefonice cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: donald trump Volodimir Zelenski