x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Inundațiile din India, cele mai grave din ultimii 100 de ani

Inundațiile din India, cele mai grave din ultimii 100 de ani

17 Aug 2018   •   17:14
Inundațiile din India, cele mai grave din ultimii 100 de ani

Bilanţul inundaţiilor din statul Kerala, în sudul Indiei, a crescut vineri la 324 de morţi, potrivit autorităţilor locale citate de AFP. 

Statul Kerala se confruntă în prezent cu o criză "extrem de gravă", a apreciat şeful guvernului local, Pinarayi Vijayan. 

Peste 60.000 de persoane au fost deja strămutate, găsindu-şi refugiu în tabere provizorii, în timp ce marina şi armata îşi multiplică operaţiunile de intervenţie, a declarat un responsabil al Centrului de gestionare a situaţiilor de urgenţă din Kerala. 

Legăturile feroviare şi aeriene au fost suspendate în acest stat, unde mii de case au fost avariate sau distruse în totalitate. 

Statul Kerala, apreciat de turişti pentru plajele sale mărginite de palmieri şi plantaţiile sale de ceai, este afectat de ploi puternice în fiecare an în perioada musonului, dar precipitaţiile au fost mult mai abundente în acest an.AGERPRES

×