x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Învățător arestat pentru că a urmărit violul unui copil de 6 ani

Învățător arestat pentru că a urmărit violul unui copil de 6 ani

02 Aug 2017   •   14:42
Învățător arestat pentru că a urmărit violul unui copil de 6 ani

Un învățător din Anglia a fost arestat pentru ca a privit pe Internet, în direct, un abuz sexual al unui copil de șase ani. Bărbatul a fost condamnat la 20 de luni de închisoare, scrie The Independent.

Wayne Brookes, în vârstă de 43 de ani, s-a alăturat unui grup online de 45 de pedofili pentru a privi imagini cu abuzul unui copil de șase ani, care a avut loc în America. Acesta a accesat site-ul online, unde urma să vizioneze violul, după ce a primit un cod format din 10 cifre, oferit de un al membru al grupului.

Wayne a folosit site-ul pentru a urmări, de asemenea, abuzul unui copil de șase luni. Acesta și-a pierdut slujba de învățător, pe care o avea de 10 ani.

În plus, autoritățile au descoperit că învățătorul a descărcat peste 200 de imagini indecente cu copii. Wayne Brookes și-a recunoscut faptele în fața ofițerului.

×