x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Invazia lăcustelor: Insectele i-au lăsat pe africani fără mâncare

Invazia lăcustelor: Insectele i-au lăsat pe africani fără mâncare

11 Feb 2020   •   20:50
Invazia lăcustelor: Insectele i-au lăsat pe africani fără mâncare

ONU a cerut donatorilor să urgenteze deblocarea unor fonduri pentru a frâna în Africa de Est invazia de lăcuste, insecte care se deplasează în roiuri "de mărimea Manhattanului" şi care sunt capabile să mănânce într-o singură zi cât consumă întreaga populaţie a Kenyei, informează EFE.

"În lipsa unei reacţii rapide, vom avea o problemă enormă în acest an", a declarat secretarul general adjunct al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru probleme umanitare, Mark Lowcock, într-o conferinţă de presă.

Lowcock, însoţit de experţi de la Organizaţia ONU pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO), s-a întâlnit luni cu reprezentanţi guvernamentali în New York pentru a încerca să-i convingă să deblocheze de urgenţă fonduri pentru combaterea acestei invazii.

ONU a solicitat la începutul anului 76 de milioane de dolari, din care a primit până acum ceva mai mult de 20 de milioane de dolari, peste jumătate din sumă provenind din fonduri proprii.

ONU a amintit că în Etiopia, Kenya şi Somalia, cele mai afectate ţări, trăiesc 13 milioane de oameni în situaţie de nesiguranţă alimentară şi, dintre ele, 10 milioane locuiesc în zone afectate direct de invazia de lăcuste, care riscă să distrugă culturile.

Insectele au sosit în estul Africii din deşertul din Peninsula Arabică, unde trecerea mai multor cicloane tropicale în ultimii ani a creat condiţii propice reproducerii lăcustelor. Noi furtuni în ţările africane au complicat şi mai mult situaţia, fără precedent în ultimii 25 de ani, potrivit ONU.

Un expert în invazii de lăcuste al FAO, Keith Cressman, a explicat că acestea se deplasează în roiuri uriaşe, formate din sute de milioane de insecte, şi că, dacă nu se acţionează acum, s-ar putea extinde în alte zone, inclusiv în nordul Africii şi sud-vestul Asiei.

Potrivit expertului, într-o singură zi, un roi de acest fel poate consuma tot atâta hrană cât întreaga populaţie a Kenyei, ţară cu 53 de milioane de locuitori. Potenţialul de distrugere este uriaş, iar consecinţele sunt incalculabile dacă nu se acţionează acum pentru eliminarea lăcustelor, a mai avertizat acesta.

AGERPRES

×