x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Iohannis: În această etapă, nu putem accepta o ieşire fără acord a Marii Britanii din UE

Iohannis: În această etapă, nu putem accepta o ieşire fără acord a Marii Britanii din UE

10 Apr 2019   •   20:40
Iohannis: În această etapă, nu putem accepta o ieşire fără acord a Marii Britanii din UE

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat miercuri că în această etapă nu se poate accepta o ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană fără acord şi că cel mai probabil se va accepta o prelungire a Brexit, precizând că în cazul nefericit al unei ieşiri fără acord, România va negocia interesul său.

"Începem imediat o sesiune extraordinară dedicată Brexitului. Mai exact, Marea Britanie a solicitat o prelungire pe articolul 50 şi vom lua în discuţie această chestiune. Din discuţiile care s-au purtat în ultimele zile, ultimele ore, lucrurile arată că în general lumea este dispusă să accepte o prelungire şi poziţia noastră este că nu putem să acceptăm în această etapă o ieşire pe 'no deal', adică fără acord, şi cred că până la urmă se va accepta o prelungire. Încă sunt discuţii şi asta va fi tranşat doar în plen, dacă această prelungire va fi una mai degrabă scurtă sau va fi una mai degrabă mai lungă. Cu siguranţă se vor mai purta discuţii şi pe garanţii în funcţie de perioada prelungirii. Avem nevoie de câteva lucruri foarte clare din partea Marii Britanii", a spus Iohannis înainte de reuniunea extraordinară a Consiliului European.

El a afirmat că nu prevede efecte legate de prelungirea ieşirii Marii Britanii din UE.

"În această etapă nu prevăd efecte de vreun fel special, atâta vreme cât ne aflăm în perioada de prelungiri. Avem speranţa - şi eu am în continuare speranţa - că vom avea un acord în final şi atunci lucrurile vor fi foarte bine lămurite, dar cum am spus şi data trecută, chiar în cazul nedorit, nefericit de Brexit fără acord, noi suntem în stare şi în situaţia să negociem interesul nostru, în special pentru românii din Marea Britanie, într-un mod corespunzător", a declarat el.

Şeful statului a susţinut că la Summitul de la Sibiu din 9 mai se va discuta în continuare despre viitorul Uniunii Europene.

"Pe 9 mai se va întâmpla ceea ce este planificat, vom discuta despre viitorul UE, cu această notă specială, cu sau fără prietenii noştri din Marea Britanie, dar discuţia va fi oricum despre viitorul Uniunii şi cu siguranţă într-o formă sau alta Marea Britanie va face parte din viitorul nostru", a mai spus Iohannis.

La summitul anterior, din martie, liderii UE au dat termen Regatului Unit până la 12 aprilie să ratifice acordul şi apoi să iasă din Uniunea Europeană pe 22 mai, să prezinte un plan alternativ credibil pentru a primi o amânare pe termen mai lung sau să părăsească UE fără un acord pe 12 aprilie. Preşedintele Iohannis s-a declarat încrezător la acea dată că drepturile cetăţenilor vor fi foarte bine asigurate în cazul oricărui scenariu.

Pe 5 aprilie, premierul britanic Theresa May i-a transmis o scrisoare preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, în care i-a solicitat o amânare a Brexitului până la 30 iunie pentru a permite parlamentului de la Londra să agreeze un acord de retragere. Scrisoarea a venit în contextul în care Parlamentul britanic a respins pentru a treia oară acordul Brexit.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a pledat pentru o amânare a Brexitului cu cel mult un an, potrivit unei scrisori adresate celor 27 de state membre ale UE care participă miercuri la o reuniune cu premierul britanic Theresa May.

AGERPRES

×