x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Irakienii, umiliti si dupa moarte

Irakienii, umiliti si dupa moarte

21 Mai 2004   •   00:00

Scandalul fotografiilor facute la inchisoarea Abu-Graib ameninta sa bage si mai rau la apa CIA si armata SUA, mai ales dupa ce au fost date publicitatii imagini cu soldatii americani pozand langa cadavrul unui irakian omorat in bataie.

IRINA CRISTEA

Imagini noi cu ororile de la inchisoarea Abu Ghraib din Irak au aparut ieri la posturile de televiziune CNN si ABC. Pana la un punct, scenele sunt asemanatoare cu cele din fotografiile date anterior publicitatii. Soldatii americani zambesc ca niste vedete de la Hollywood, iar prizonierii irakieni sunt supusi la umilinte greu de imaginat. Numai ca noile fotografii includ scene de sex oral intre detinuti si, mai mult, imagini cu americani pozand langa un cadavru.

OMORAT IN BATAIE. Trupul neinsufletit de deasupra caruia zambesc caporalul Charles Graner si soldatul Sabrina Harman poarta semne evidente de violenta. Intreaga fata a irakianului e acoperita de zgarieturi, vanatai si rani. Barbatul a fost identificat drept Manadel al-Jamadi, iar un militar de la Abu Ghraib a declarat ca a fost predat de trupele SEALS. La acel moment, starea sanatati lui al-Jamadi era buna. Cosmarul irakianului a inceput insa o data cu interogatoriile. Se stie ca al-Jamadi a fost dus la dusuri pentru o sesiune „mai convingatoare" de interogatorii si ca a iesit de acolo plin de rani si fara suflare. Ramane neclar daca cei care i-au provocat moartea fac parte din echipa CIA sau se numara printre interogatorii civili ai inchisorii.

CINE E DE VINA. Dupa ce au constatat decesul prizonierului si au acoperit cadavrul cu gheata, cele doua tabere s-au luat la cearta, pasandu-si responsabilitatea de a scapa de trupul neinsufletit. Autorul fotografiilor este sergentul Ivan Frederick, unul dintre rezervistii care asteapta sa fie judecati pentru abuzurile comise. Frederick se plange ca, in loc sa incerce sa stabileasca cine e vinovat de moartea prizonierului, oficialii americani acorda prioritate anchetei care-i priveste pe el si pe colegii lui.

×
Subiecte în articol: externe