x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Iranul ameninţă cu atacarea elementelor de scut antirachetă din Turcia

Iranul ameninţă cu atacarea elementelor de scut antirachetă din Turcia

de Marina Constantinoiu    |    01 Dec 2011   •   14:31
Iranul ameninţă cu atacarea elementelor de scut antirachetă din Turcia

Ministrul turc de Externe si-a exprimat ingrijorarea in legatura cu amenintarile iraniene cu atacarea in Turcia a scutului antiracheta al NATO, a anuntat, joi, un reprezentant al Ministerului turc de Externe, citat de AFP.

Generalul Amir Ali Hajizadeh, comandantul fortelor aeriene ale Gardienilor Revolutiei, a avertizat, sambata, ca, daca Iranul este amenintat, fortele armate iraniene intentioneaza "mai intai sa atace scutul antiracheta al NATO din Turcia, inainte de a ataca alte tinte'.

Seful diplomatiei turce, Ahmet Davutoglu, "a exprimat verbal ingrijorarea noastra pe langa omologul iranian Ali Akbar Salehi, miercuri, cu ocazia unei intalniri prilejuite de reuniunea la Djeddah a Organizatiei Cooperarii Islamice (OCI), a declarat un oficial turc, care a dorit sa-si pastreze anonimatul.

Pana acum, oficialii iranieni au afirmat in mai multe randuri ca in caz de atac contra Iranului, fortele lor armate vor lansa, ca masura de represalii, atacuri cu rachete asupra Israelului.

Afirmatiile privind Turcia drept tinta potentiala constituie prima declaratie in acest sens din partea comandamentului Gardienilor Revolutiei. Fortele conduse de generalul Hajizadeh sunt insarcinate cu gestionarea sistemelor de rachete ale Gardienilor Revolutiei.

Turcia a acceptat anul trecut instalarea in sud-estul teritoriului ei a unui sistem radar de alerta preventiva in cadrul scutului antiracheta al NATO destinat, potrivit Statelor Unite, sa faca fata amenintarilor cu atacuri cu rachete venind dinspre Orientul Mijlociu, in special din Iran.

×