x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Iranul aniversează 40 de ani de la Revoluţia Islamică

Iranul aniversează 40 de ani de la Revoluţia Islamică

11 Feb 2019   •   11:44
Iranul aniversează 40 de ani de la Revoluţia Islamică

Iranul organizează luni mitinguri în toată ţara pentru a marca a 40-a aniversare a Revoluţiei Islamice, informează dpa şi France Presse.
Milioane de oameni urmează să participe la adunările oficiale organizate în capitala Teheran şi alte oraşe pentru a sărbători prăbuşirea monarhiei la 11 februarie 1979 şi declararea Republicii Islamice.
Preşedintele Hassan Rouhani se va adresa unei mulţimi de mii de persoane în Piaţa Azadi din Teheran, potrivit informaţiilor difuzate de media oficiale.
Festivităţile care marchează Revoluţia Islamică încep în fiecare an la 1 februarie, ziua în care ayatollahul Ruhollah Khomeini s-a întors din exil pentru a deveni liderul suprem al Republicii Islamice. Ele se încheie la 11 februarie, ziua în care guvernul de atunci a căzut.
Pe 22 bahman după calendarul iranian (11 februarie 1979), regimul imperial al şahului Mohammad Reza Pahlavi a fost răsturnat, la zece zile după întoarcerea triumfală din exil a ayatollahului Khomeini, părintele fondator al Republicii Islamice Iran.
Republica Islamică îşi sărbătoreşte cea de-a 40-a aniversare în conformitate cu un ritual bine stabilit: la fel ca în anii precedenţi, festivităţile din Piaţa Azadi ("Libertate", în persană) urmează să includă lansări de baloane, de flori din elicoptere, corale, aterizări de paraşutişti, rugăciuni şi sloganuri revoluţionare, indică programul oficial. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: iran revoluţie islamică