x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Islamism contra laic

Islamism contra laic

de Irina Cristea    |    23 Iul 2007   •   00:00
Islamism contra laic
Sursa foto: MUSTAFA OZER/

Tot mai naţionalişti, mai dezamăgiţi de Uniunea Europeană şi mai ingrijoraţi de problema kurdă, turcii au votat ieri in cadrul celor mai importante alegeri legislative din ultima decadă. Miza principală - protejarea statului secular.

Tot mai naţionalişti, mai dezamăgiţi de Uniunea Europeană şi mai ingrijoraţi de problema kurdă, turcii au votat ieri in cadrul celor mai importante alegeri legislative din ultima decadă. Miza principală - protejarea statului secular.


Aproape 42 de milioane de turci cu drept de vot au avut ieri misiunea de a-şi alege noul Parlament, intr-un scrutin menit să rezolve o criză politică ce durează de mai multe luni. Pentru că actualul Legislativ nu a reuşit să convină asupra viitorului preşedinte al ţării, şeful statului a convocat, conform Constituţiei, alegeri anticipate.


DEZBATEREA. In scrutin se confruntă aceleaşi forţe care şi-au pus beţe in roate la alegerea preşedintelui. Pe de o parte, formaţiunea de guvernămănt (Partidul Dreptate şi Dezvoltare - AKP), de "extacţie" islamică, şi de partea cealaltă, Partidul Popular Republican (CHP), care consideră că AKP pune in pericol statul laic şi militează impotriva a ceea ce consideră "islamizarea" Turciei sub guvernarea AKP. CHP susţine, printre altele, excluderea din şcoli şi din viaţa publică, in general, a simbolurilor religioase, inclusiv a vălului islamic. O atitudine similară are Armata, despre care mulţi turci cred că se află la conducerea ostilităţilor electorale, fără să tragă insă vreun foc, după cum comentează BBC.
Partidul premierului Tayip Recep Erdogan, AKP, se apără de acuzaţiile de islamizare a Turciei invocănd numeroasele măsuri democratice luate la cererea Uniunii Europene, la care Turcia speră să adere, in ciuda scepticismului celor mai multor state membre. Această atitudine a UE a dus in Turcia la creşterea sentimentului de neincredere faţă de blocul comunitar.
Nici un partid nu a cerut explicit suspendarea negocierilor de aderare, insă naţionaliştii sunt foarte critici faţă de ceea ce ei consideră a fi atitudinea neobiectivă a Bruxellesului faţă de Ankara.

Victorie pentru Erdogan

In jurul orei 21:00 (ora Romăniei), posturile de televiziune din Turcia au anunţat victoria clară a formaţiunii de guvernămănt, AKP. Potrivit rezultatelor estimative citate de AFP, partidul premierului Erdogan a obţinut 47,6% dintre voturi, rezultat care ii conferă majoritate absolută in viitorul Legislativ. AKP ar putea avea parte de 334 dintre cele 550 de fotolii parlamentare. Rezultatul este semnificativ mai bun decăt cel obţinut la alegerile din 2002, cănd partidul a primit 34% din voturi.

Formaţiunea de opoziţie pro-laică CHP a primit voturile a 18,6% dintre alegători, pe locul al treilea clasăndu-se partidul naţionalist (MHP), cu 14,7%.

×
Subiecte în articol: externe