x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Israel: Primul vot în parlament pentru dizolvarea sa şi posibile noi alegeri

Israel: Primul vot în parlament pentru dizolvarea sa şi posibile noi alegeri

27 Mai 2019   •   20:35
Israel: Primul vot în parlament pentru dizolvarea sa şi posibile noi alegeri

Parlamentul israelian a făcut luni un prim pas către posibile noi alegeri, votând propria dizolvare în lectură preliminară, pe fondul impasului negocierilor conduse de prim-ministrul Benjamin Netanyahu pentru a forma viitorul guvern, informează Reuters şi France Presse.
                
Aproximativ 65 de deputaţi au votat pentru text, 43 împotrivă şi 6 s-au abţinut, potrivit website-ului Knessetului. Votul nu face ca alegerile să fie inevitabile întrucât textul trebuie încă aprobat în lecturi ulterioare şi Netanyahu are termen până miercuri seară să ajungă la un acord cu potenţialii săi aliaţi pentru a forma o coaliţie.

Ultimele alegeri au avut loc în Israel în aprilie.

Netanyahu, care a revendicat victoria în numele partidului său de dreapta Likud în alegerile din 9 aprilie, are termen până miercuri la 21.00 GMT să ajungă să formeze guvernul, după ce a fost însărcinat de preşedintele Reuven Rivlin în urmă cu şase săptămâni.

La putere în ultimul deceniu şi confruntat cu acuzaţii de corupţie, Netanyahu s-a străduit să încheie un acord cu partide de dreapta, de extremă dreapta şi evreieşti ultrareligioase care i-ar asigura un al cincilea mandat.

Diviziunile dintre partidul ultranaţionalist al fostului ministru al apărării Avigdor Lieberman, Yisrael Beitenu, şi cel ultrareligios Iudaismul Unificat al Torei asupra unui proiect de lege privind scutirea de serviciul militar a tinerilor de la şcolile talmudice au
împins discuţiile de coaliţie în impas.AGERPRES

×
Subiecte în articol: Israel vot parlament