x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Israelul a distrus în Cisiordania ocupată mai multe adăposturi finanţate de Uniunea Europeană

Israelul a distrus în Cisiordania ocupată mai multe adăposturi finanţate de Uniunea Europeană

de Agerpres    |    11 Apr 2014   •   19:35
Israelul a distrus în Cisiordania ocupată mai multe adăposturi finanţate de Uniunea Europeană

Israelul a distrus în această săptămână mai multe adăposturi finanţate de Uniunea Europeană într-un sector sensibil al Cisiordaniei ocupate, în apropiere de Ierusalim, a afirmat vineri o sursă diplomatică europeană, citată de AFP.

"Pe 9 aprilie, trei structuri rezidenţiale au fost demolate la Jabal al-Baba", în apropiere de colonia israeliană Maalé Adoumim, la est de Ierusalim, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al delegaţiei UE în Teritoriile palestiniene.

Adăposturile, construite din pânză de cort pentru a-i adăposti pe palestinienii privaţi de locuinţe într-un moment de serioase intemperii la începutul anului, au fost "finanţate parţial de către state membre ale UE" prin intermediul serviciului său de ajutor umanitar, ECHO (European Community Humanitarian aid Office).

Acesta a precizat că Israelul a difuzat în februarie ordine de demolare referitoare în total la 18 structuri la Jalal al-Baba şi că delegaţii UE au ridicat această problemă cu autorităţile israeliene în acel moment şi după demolări.

AFP precizează că a fost imposibil de obţinut vreun comentariu vineri din partea administraţiei militare israeliene din teritoriile palestiniene.

Potrivit site-ului de informaţii EurActiv, cu sediul la Bruxelles, care citează un diplomat european sub acoperirea anonimatului, mai multe state membre ale UE intenţionează să-i ceară Israelului compensaţii financiare "de fiecare dată când sunt distruse proiecte de ajutor umanitar finanţate de UE".

Structurile rezidenţiale distruse în această săptămână sunt situate în E1, un sector foarte controversat care leagă Ierusalimul de Est de Cisiordania.

Israelul are în vedere ridicarea de construcţii în sectorul E1 încă de la începutul anilor '90, dar, datorită unor presiuni internaţionale puternice, nimic nu s-a realizat. Un proiect de 1.200 de locuinţe, dezvăluit în decembrie 2012, a provocat mânia SUA şi a fost imediat blocat.

Potrivit palestinienilor, construcţiile israeliene în sectorul E ar tăia în două Cisiordania şi ar compromite viabilitatea unui stat palestinian.

×
Subiecte în articol: cisiordania palestina