x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Israelul a intensificat prezența trupelor pe Platoul Golan

Israelul a intensificat prezența trupelor pe Platoul Golan

01 Iul 2018   •   16:28
Israelul a intensificat prezența trupelor pe Platoul Golan

Israelul a desfăşurat trupe suplimentare de-a lungul graniţei cu Siria pe Platoul Golan, a anunţat armata israeliană în contextul în care reluarea luptelor în sudul Siriei a cauzat strămutarea a zeci de mii de oameni, relatează dpa. 

Trupele au fost desfăşurate "în cadrul eforturilor armatei israeliene de a rămâne pregătite în faţa evoluţiilor din Înălţimile Golan, în apropierea graniţei cu Israelul'', a spus armata. 

Armata israeliană a declarat că îşi va ''continua politica de non-intervenţie în conflictul sirian, reacţionând ferm la cazurile în care suveranitatea israeliană este afectată şi civilii israelieni sunt ameninţaţi". 

Trupele siriene au lansat o ofensivă majoră împotriva rebelilor la Daraa, în sudul Siriei, în cursul săptămânii trecute, şi aproximativ 50.000 oameni au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele, potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite. 

Aproximativ 1.800 de familii siriene strămutate au fugit pe Înălţimile Golan, a declarat duminică un oficial al armatei israeliene. 

Israelul susţine că nu a luat parte la războiul civil din Siria, dar a bombardat ţinte în mod repetat în această ţară, transferuri obişnuite de arme către gruparea şiită libaneză proiraniană Hezbollah şi obiective apropiate de Iran.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: platoul golan Israel