x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Italia lansează un site împotriva "fake news"

Italia lansează un site împotriva "fake news"

19 Ian 2018   •   06:51
Italia lansează un site împotriva "fake news"

Poliţia italiană a lansat un site unde cetatenii vor putea semnala posibilele ştiri false ("fake news") şi să obţină, dacă este posibil, verificări sigure.

 

"In masura posibilitatilor", politia postala, adica serviciile de poliţie specializate în supravegherea internetului şi a reţelelor de telecomunicaţii, va deschide o ancheta de verificare a informaţiei respective, a explicat directoarea acestei structuri, Nunzia Ciardi.

Ancheta prevede o "identificare a surselor" sau chiar o "căutare a eventualelor dezminţiri" şi, dacă se dovedeşte că informaţia menţionată este "evident falsă", va fi publicată o dezminţire pe site-ul poliţiei poştale şi pe reţele sociale, a precizat la rândul său ministrul de interne, Marco Minniti.

Dacă această "fake news" este defăimătoare sau delictuoasă, poliţia poştală va putea sesiza justiţia, a adăugat ministrul.Autorităţile italiene, care au luat această iniţiativă înainte de alegerile parlamentare de la 4 martie al căror rezultat este imprevizibil, nu se tem de afluxul de solicitări şi susţin că le pot face faţă.

Comisarul european pentru economie digitală şi societate digitală, Mariya Gabriel, a lansat luni un apel la "o abordare europeană" în privinţa "fake news", inaugurând un grup de experţi în acest dosar. Grupul la nivel înalt pentru combaterea ştirilor false şi a dezinformării din mediul online este alcătuit din reprezentanţi ai societăţii civile, platforme social media, organizaţii mass-media, jurnalişti, dar şi persoane din mediul academic.

În Franţa, preşedintele Emmanuel Macron a declarat că doreşte adoptarea, înainte de sfârşitul anului, a unei legi care să condamne informaţiile false în perioada electorală. AGERPRES

×