x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Italia primeşte 450 de migranţi în Sicilia

Italia primeşte 450 de migranţi în Sicilia

16 Iul 2018   •   12:14
Italia primeşte 450 de migranţi în Sicilia

Italia permite ca 450 de migranţi, salvaţi de pe o barcă supraaglomerată, sâmbătă, să debarce în Sicila, scrie BBC.

Decizia a venit după ce Italia a declarat că Franţa, Germania, Malta, Portugalia şi Spania au fost de acord să primească fiecare câte 50 de migranţi. Malta şi Italia au insistat, anterior, ca fiecare ţară să permită bărcii să andocheze.

Noul guvern al ţării şi-a înăsprit politicile, într-un efort de a micşora valul de sosiri pe ţărmurile Italiei.

Până acum, doar femeile şi copiii, în număr de 57, au avut voie să intre în Sicilia.

Migranţii au fost salvaţi de pe o barcă din Mediterană de două vapoare ale misiunii UE Frontex, însă Italia nu a fost dispuă să-i primească. Înainte ca migranţii să fie salvaţi de pe barca de lemn, sâmbătă, Malta a refuzat să le permită să inte în Valletta, afirmând că barca este mult mai aproape de insula italiană Lampedusa.

Ministrul de Interne al Italiei, Matteo Slavini a spus că cele două bărci Frontex ar trebui să se îndrepte către Libia sau Malta. Poziţia Italiei s-a schimbat după ce prim-ministrul Giuseppe Conte a scris către toate statele membre ale Uniunii Europene solicitându-le să primească unii dintre refugiaţi.

×