x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Iulia Timosenko acuza

Iulia Timosenko acuza

de Radu Croitoru    |    12 Sep 2005   •   00:00
Iulia Timosenko acuza

Cei doi lideri ai "revolutiei portocalii", Viktor Iuscenko si Iulia Timosenko, isi anunta rivalitatea la alegerile de anul viitor. Intre timp, premierul interimar formeaza cu greu Guvernul de la Kiev, sub privirile atente ale comunitatii internationale.

Premierul demis al Ucrainei, Iulia Timosenko, principalul aliat al presedintelui Viktor Iuscenko in timpul "revolutiei portocalii" de la Kiev, a anuntat deja ca nu il va mai sustine pe acesta la alegerile legislative din luna martie a anului viitor si ca isi va forma propria echipa, cu care se va prezenta in fata electoratului. Dupa cateva zile de tacere, interpretata de analisti in diverse feluri, Iulia Timosenko a iesit la rampa si a formulat acuzatii dure la adresa presedintelui. Viktor Iuscenko a fost incriminat de fostul sau aliat pentru faptul ca a discreditat si a compromis unitatea si viitorul tarii prin demiterea nejustificata a guvernului. La o emisiune televizata, Timosenko a mai spus ca evenimentele s-au petrecut in mare masura si din cauza interventiei unor persoane din anturajul presedintelui. Ea a relatat ca s-a intalnit cu presedintele cu 20 de minute inainte de anuntul facut de acesta cu privire la demiterea guvernului, intr-o incercare de a-l convinge sa renunte la aceasta masura. Fostul premier a adaugat ca tentativa sa a esuat din cauza interventiei lui Petro Porosenko, fostul presedinte al Consiliului de Securitate nationala si colaborator apropiat al lui Iuscenko.

"Presedintele mi-a intors spatele si a spus ca discutia noastra s-a incheiat. (...) Practic, a distrus unitatea noastra, perspectiva noastra, viitorul nostru si viitorul tarii noastre", a spus ea, apreciind ca demiterea sa a fost "planificata" si "profund nedreapta" si acuzand de coruptie anturajul prezidential.

Timosenko l-a acuzat in mod special pe Porosenko, pe fostul consilier prezidential Oleksandr Tretiakov si pe fostul vicepremier Roman Besmertnii, precum si pe Mikola Martinenko, liderul unui grup parlamentar proprezidential.

TACERE. Viktor Iuscenko nu a reactionat la criticile virulente ale fostului prim-ministru si partener de rasturnare a regimului condus de Leonid Kucima si a lasat sa se inteleaga ca principala preocupare a sa in acest moment este formarea unui nou cabinet de tehnocrati, care sa poata demara reformele reale necesare pentru respectarea promisiunilor facute in urma cu mai putin de un an. Noul executiv, condus de economistul liberal Iuri Iehanurov, va fi format in curand si va conduce tara pana la alegerile de anul viitor, iar Iuscenko pare sa primeasca un nou cec in alb din partea ucrainenilor, datorita numelui lui Iuri Iehanurov, recunoscut pentru reluarea legaturilor Kievului cu Fondul Monetar International si Banca Mondiala.

INTREBARI
Analistii politici sustin ca demiterea Cabinetului Timosenko, chiar pe baza acuzatiilor de coruptie din ultima vreme, este o greseala care l-ar putea costa pe presedinte la scrutinul de anul viitor. Divortul politic dintre Iuscenko si Timosenko nu este agreat de populatie din doua motive: Iulia Timosenko este un personaj cu mare priza la public, iar "despartirea" lor poate coincide cu compromiterea idealurilor revolutiei din urma cu nici un an.

Comunitatea internationala priveste cu atentie evolutia crizei de la Kiev. Moscova si Washingtonul au minimalizat momentul, in timp ce seful diplomatiei europene, Javier Solana, le-a cerut celor doi lideri ai revolutiei portocalii sa continue reformele promise pentru apropierea tarii de Uniunea Europeana.

×
Subiecte în articol: externe timoşenko iulia iuşcenko