x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Jaf antisemit în Franţa. Familie atacată din cauza religiei

Jaf antisemit în Franţa. Familie atacată din cauza religiei

11 Sep 2017   •   15:19
Jaf antisemit în Franţa. Familie atacată din cauza religiei

O familie de evrei din Franţa a fost bătută, ţinută ostatică şi jefuită în casa lor din apropiere de Paris, din cauza religiei lor, joi seara, conform autorităţilor din Franţa, scrie The Guardian.

Trei atacatori au intrat în casa familiei de evrei dintr-o suburbie din Paris, joi seara, le-au întrerupt curentul electric şi i-au legat pe cei trei membrii ai familiei, i-au bătut şi i-au ameninţat cu moartea, până când unul dintre ei a reuşit să scape şi a anunţat poliţia, conform organizaţiei pentru supravegherea actelor de antisemitism, BNVCA.

Conform declaraţiilor, atacatorii au afirmat: “Sunteţi evrei, aveţi bani. Noi luăm bani de la evrei şi îi dăm săracilor.”

Una dintre victime este Roger Pinto, în vârstă de 78 de ani, director al asociaţiei Siona “pentru apărarea evreilor şi a Israelului”. Acesta a fost lovit de mai multe ori la nivelul capului şi gâtului. Celelalte două victime erau soţia şi fiul lui Pinto.

Cei trei atacatori au fugit cu bijuterii, bani şi carduri de credit.

Poliţia din Franţa a afirmat că a deschis o anchetă formală privind detenţia ilegală, furtul şi violenţă motivată de afilierea religioasă a victimelor. Ministrul de Interne al Franţei, Gerard Collomb, a promis că vor exista eforturi majore pentru a aresta persoanele responsabile “pentru acest act de laşitate care pare să fie legat direct de religia victimelor”.

×
Subiecte în articol: franta evrei atac antisemitism