x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Jaf într-un hotel de cinci stele din Paris. Valoarea bunurilor furate, estimată la 350.000 de euro

Jaf într-un hotel de cinci stele din Paris. Valoarea bunurilor furate, estimată la 350.000 de euro

04 Apr 2019   •   16:33
Jaf într-un hotel de cinci stele din Paris. Valoarea bunurilor furate, estimată la 350.000 de euro

Persoane rămase deocamdată neidentificate au furat bijuterii şi articole vestimentare în valoare de cel puţin 350.000 de euro dintr-un hotel de lux aflat într-un cartier rezidenţial din Paris, au anunţat joi surse din Poliţia franceză, citate de AFP.

Faptele s-au produs în noaptea de miercuri spre joi. Potrivit acestor surse, două persoane care purtau cagule au pătruns în jurul orei locale 00:50 în hotelul Peninsula, un hotel de cinci stele aflat la mică distanţă de Arcul de Triumf şi de bulevardul Champs Elysees. Unul dintre hoţi i-a ameninţat cu o armă de foc pe angajaţii hotelului.

Un alt răufăcător a profitat în acel moment pentru a sparge cu un topor patru vitrine în care erau expuse bijuterii şi îmbrăcăminte de lux.

Nu a fost tras niciun foc de armă şi nicio persoană nu a fost rănită.

O anchetă a fost deschisă de Poliţia franceză pentru "jaf armat" şi a fost încredinţată Brigăzii pentru combaterea banditismului (BRB), a precizat Parchetul din Paris.

Prima estimare a prejudiciului a fost inclusă în intervalul 350.000 - 400.000 de euro. Inventarul obiectelor furate nu a fost încă finalizat.

Autorii acestui jaf armat au fugit apoi cu un automobil ce era condus de un al treilea complice. Maşina a fost găsită abandonată după câteva zeci de minute în Neuilly-sur-Seine, o localitate de la periferia Parisului. AGERPRES

×
Subiecte în articol: jaf hotel paris