x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Jakarta și-a inaugurat prima sa linie de metrou

Jakarta și-a inaugurat prima sa linie de metrou

24 Mar 2019   •   17:00
Jakarta și-a inaugurat prima sa linie de metrou

Jakarta a inaugurat duminică prima sa linie de metrou, un proiect în valoare de 1,1 miliarde de dolari mult aşteptat de locuitorii din capitala indoneziană, unul dintre cele mai aglomerate oraşe din lume, relatează AFP. 

Capitala Indoneziei, unde trăiesc circa 30 de milioane de persoane, a fost până acum cel mai mare oraş din lume fără linie de metrou. 

Preşedintele Indoneziei, Joko Widodo, şi alţi oficiali s-au alăturat mulţimii imense adunate pentru ceremonia organizată cu ocazia deschiderii liniei de metrou de 16 kilometri. 

"Dacă avem un sistem de transport integrat, oamenii vor putea ajunge mai uşor de la un loc la altul, sperăm că vor renunţa la autoturism sau la motocicletă, pentru că va fi mai uşor să se deplaseze şi mai confortabil să călătorească cu MRT" (Mass Rapid Transit), a subliniat preşedintele în faţa jurnaliştilor. 

Zeci de mii de oameni s-au grăbit duminică să călătorească cu metroul pentru prima data şi şi-au făcut selfiuri. 

Inaugurarea primei linii MRT la Jakarta, o legătură feroviară subterană şi de suprafaţă, reprezintă speranţa unei vieţi mai normale pentru mulţi oameni forţaţi de preţurile la locuinţe să trăiască departe de locul de muncă şi să petreacă câteva ore pe zi în blocajele din trafic. 

Linia de metrou face legătura între Hotelul Indonezia, în centrul capitalei, şi sudul oraşului. Proiectul a fost iniţial programat să se deschidă înainte de Jocurile Asiatice din 2018, însă a fost amânat şi a durat aproape şase ani pentru a fi dat în folosinţă.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: jakarta metrou