x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe JAPONIA. O rachetă din gama H-2A a lansat un al treilea satelit de geolocalizare

JAPONIA. O rachetă din gama H-2A a lansat un al treilea satelit de geolocalizare

19 Aug 2017   •   11:00
JAPONIA. O rachetă din gama H-2A a lansat un al treilea satelit de geolocalizare

O rachetă japoneză din gama H-2A a decolat sâmbătă pentru a plasa pe orbită un al treilea satelit de geolocalizare în cadrul unui dispozitiv complementar cu sistemul american GPS, cu misiunea de a îmbunătăţi serviciile de acest tip care sunt disponibile în Japonia, informează AFP. 

După o amânare de o săptămână, a 35-a rachetă din gama lansatoarelor spaţiale H-2A a decolat la ora locală 14.29 (05.29 GMT) de la baza Tanegashima, aflată în sudul arhipelagului nipon, potrivit imaginilor transmise în direct de Agenţia de explorare spaţială japoneză (JAXA). 

Lansarea a fost realizată pentru JAXA de grupul industrial Mitsubishi Heavy Industries (MHI). 

"Racheta urmează traiectoria prevăzută", a precizat comentatorul serviciului video al JAXA, în primele minute după lansare. 

Dacă totul va funcţiona aşa cum este prevăzut, odată separat de rachetă, satelitul Michibiki No3 se va alătura altor două dispozitive similare, denumite Michibiki şi Michibiki No2, lansate în 2010 respectiv în iunie 2017. Un al patrulea satelit de acelaşi tip va fi lansat până la sfârşitul acestui an. 

Misiunea are scopul de a permite JAXA să demareze în 2018 un serviciu de localizare, funcţional timp de 15 ani, complementar cu sistemul american GPS, care va oferi acestuia din urmă un nivel de precizie superior în comparaţie cu funcţiile sale actuale. Informaţiile transmise de pe orbită vor fi recepţionate în Japonia, Australia şi în alte câteva regiuni din Asia. 

În teorie, sistemul GPS permite localizarea unui element fix sau mobil de pe Terra cu un grad de precizie de aproximativ 10 metri. Totuşi, această precizie depinde în mare parte de condiţiile meteorologice şi terestre şi de vizibilitatea sateliţilor. 

Arhipelagul nipon, cu oraşe dense, ce conţin veritabile "păduri" de zgârie-nori, şi un relief foarte accidentat, este una dintre zonele de pe Terra unde precizia teoretică este dificil de atins, potrivit cercetătorilor de la JAXA. 

Este nevoie să se primească simultan semnale de la mai mulţi sateliţi GPS pentru situarea unui obiect. Seria de sateliţi Michibiki va fi mai uşor de vizualizat de pe solul nipon decât sateliţii din constelaţia GPS, deoarece sunt situaţi în apropiere de zenit. Astfel, se vor obţine un semnal care este disponibil în orice moment şi un grad de precizie de 2 metri, care poate ajunge în anumite cazuri până la câţiva centimetri. 

O mai bună densitate de informaţii va autoriza dezvoltarea unor noi servicii care se bazează pe geolocalizare, în scopuri publice (securitate, trafic rutier etc.), personale şi profesionale. 

De asemenea, vor fi posibile servicii geolocalizate ce permit transmiterea grupată a unor mesaje automatizate, în cazul producerii unor seisme sau al emiterii unor alerte de tsunami.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: japonia h-2a satelit de geolocalizare