x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Jihadiștii vor răzbunare pentru Christchurch

Jihadiștii vor răzbunare pentru Christchurch

de Şerban Mihăilă    |    20 Mar 2019   •   08:07
Jihadiștii vor răzbunare pentru Christchurch

Serviciile de informații și de securitate din întreaga lume au fost plasate în stare de alertă, după ce, incitată de masacrul contra musulmanilor din Noua Zeelandă, organizația teroristă Stat Islamic s-a trezit din adormire.  Atât responsabilii, cât și experții din domeniul securității se tem că jihadiștii vor exploata la maxim „momentul Christchurch” pentru a lansa în numele religiei atacuri sângeroase de amploare, într-o ofensivă de „răzbunare totală”, la nivel global.

După o tăcere de șase luni, purtătorul de cuvânt al Stat Islamic, Abu Hassan al-Muhajir, a reapărut într-o înregistrare audio de 44 de minute, cerându-le tuturor susținătorilor rețelei islamiste să răzbune, „în numele religiei”, masacrul comis săptămâna trecută de un adept al „supremației albe” în Noua Zeelandă, într-un atentat soldat cu moartea a 50 de musulmani. „Scenele masacrului din cele două moschei din Noua Zeelandă sunt suficiente pentru a-i trezi din adormire și a-i incita pe susținătorii califatului să se răzbune, în numele religiei lor”, a declarat Abu Hassan al-Muhajir, citat de publicația „The Independent”, în mesajul difuzat prin intermediul platformei media Al Furqan, care are legături cu SI. Liderul jihadist a afirmat că atentatul comis în localitatea neo-zeelandeză Christchurch, pe care l-a descris drept „războiul cruciaților” contra musulmanilor, nu este altceva decât o extensie a luptei globale împotriva SI. El a mai acuzat Occidentul că a vărsat „lacrimi de crocodil” pentru victimele crimelor din Christchurch. De-a lungul timpului, SI a susținut cu vehemență că musulmanii și cei de altă religie decât cea musulmană nu pot coexista, organizația utilizând propagandistic atacurile teroriste precum cel din Noua Zeelandă pentru a justifica crearea unui stat islamic. De altfel, chiar înainte de difuzarea chemării la răzbunare din mesajul lui Abu Hassan al-Muhajir, experții în domeniul securității avertizau că atacul din Christchurch ar putea fi folosit pentru „radicalizare reciprocă”. Până acum, susținătorii SI au comis o serie de atentate în numele răzbunării față de musulmanii uciși în Siria și Irak, în timp ce extremiștii de dreapta, precum australianul Brenton Harrison Tarrant, au ucis oameni pentru a „pedepsi” crimele executate de jihadiști. Responsabili ai serviciilor de securitate, citate de „The Indepedent”, se tem acum de un „efect de domino” al atrocităților la nivel global și au luat măsuri speciale pentru a preîntâmpina atacurile SI, după apelul lansat de Abu Hassan al-Muhajir.

Bătălia între religii

Teza „radicalizării reciproce” pare susținută chiar de către președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, care a declarat că atentatul de la cele două moschei din Noua Zeelandă nu este un incident izolat, ci face parte dintr-o operaţiune organizată împotriva Turciei, ce ar avea drept scop alungarea turcilor din Istanbul, ca oraşul să redevină Constantinopol. De cealaltă parte, autorul atentatului din Christchurch a publicat pe contul său de Twitter mai multe poze cu arme şi o „proclamaţie” în care îşi explică acţiunile. Printre motivele invocate se numără „crearea unei atmosfere de teamă” şi „incitarea la violenţă” contra musulmanilor. Atacatorul a menţionat şi catedrala „Hagia Sophia” din Istanbul, transformată în moschee după cucerirea otomană.

„Scenele masacrului din cele două moschei din Noua Zeelandă sunt suficiente pentru a-i trezi din adormire și a-i incita pe susținătorii califatului să se răzbune, în numele religiei lor”.

Abu Hassan al-Muhajir, purtător de cuvânt al SI

 

 

×