x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Justin Trudeau cere un răspuns ''clar şi ferm'' din partea NATO pentru Putin

Justin Trudeau cere un răspuns ''clar şi ferm'' din partea NATO pentru Putin

10 Iul 2018   •   20:03
Justin Trudeau cere un răspuns ''clar şi ferm'' din partea NATO pentru Putin

Premierul canadian Justin Trudeau a cerut marţi la Riga ca NATO să transmită un "răspuns clar şi ferm" Rusiei, pe care o acuză de implicare în omorârea unei britanice cu agentul neurotoxic Noviciok, relatează AFP. 

''Invazia Crimeii'' a preşedintelui rus Vladimir Putin, ''ingerinţa sa la Donbass, acţiunile sale în alte părţi ale lumii, în special pe teritoriul englez la Salisbury, sunt lucruri care necesită un răspuns clar şi ferm din partea comunităţii internaţionale", a declarat el presei. 

Trudeau a făcut această declaraţie în ajunul summit-ului NATO care va avea loc miercuri şi joi la Bruxelles şi care va fi consacrat cheltuielilor militare ale unor state membre, pe care preşedintele american Donald Trump le consideră în continuare insuficiente, şi ameninţărilor crescute la adresa securităţii pe flancul estic din partea Rusiei. 

Luni, Londra a acuzat Rusia de moartea unei femei, cetăţean britanic, care a fost infectată cu Noviciok şi care a murit duminică seară la spitalul din Salisbury, sud-vestul Angliei. 

"Evident, sperăm că Rusia va alege să devină un actor mai benefic în sfera globală decât a ales să o facă în ultimii ani", a mai spus Trudeau. 

În drum spre Bruxelles, el a fost primul şef de guvern canadian care a vizitat Letonia, unde a anunţat extinderea până în 2023 a misiunii canadiene în această ţară baltică, misiune care urma să se încheie în 2019. 

Canada conduce în Letonia unul dintre cele patru grupuri tactice internaţionale desfăşurate pe flancul estic al NATO după anexarea Crimeii de către Rusia, în 2014. 

"Sunt bucuros să anunţ astăzi faptul că Canada îşi prelungeşte contribuţia în cadrul NATO aici, în Letonia", a declarat el la o conferinţă de presă comună cu omologul său leton, Maris Kucinskis. 

Acesta din urmă a subliniat că decizia Ottawa este "un dar minunat pentru Letonia cu ocazia aniversării sale centenare", sărbătorită anul acesta. 

"Suntem gata să-i sprijinim pe aliaţii noştri în abordarea ameninţărilor la adresa securităţii globale", a spus de asemenea Trudeau. 

El a anunţat o creştere de la 450 la 540 a numărului de soldaţi canadieni staţionaţi în Letonia. Premierul Trudeau s-a întâlnit cu aceştia în cursul după-amiezii la tabăra Adazi, la nord-est de Riga. 

"Canada nu îşi va schimba atitudinea în ceea ce priveşte securitatea ţărilor baltice", a declarat el în cadrul conferinţei de presă comune cu Maris Kucinskis. 

Misiunea, intitulată "Operation Reassurance", este cea mai mare din punct de vedere al efectivelor desfăşurată de Canada în Europa în ultimul deceniu. 

În total, 1.000 de soldaţi din nouă ţări NATO (Canada, Polonia, Albania, Italia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Spania şi Letonia) fac parte din această misiune. 

Celelalte trei grupuri tactice sunt desfăşurate în statele vecine Estonia, Lituania şi Polonia şi sunt conduse de Marea Britanie, Germania şi, respectiv, Statele Unite.AGERPRES

×