x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Justiţia germană permite eliberarea pe cauţiune a liderului catalan Carles Puigdemont

Justiţia germană permite eliberarea pe cauţiune a liderului catalan Carles Puigdemont

05 Apr 2018   •   21:41
Justiţia germană permite eliberarea pe cauţiune a liderului catalan Carles Puigdemont

 O instanţă din landul german Schleswig Holstein a respins joi acuzaţia de rebeliune din cererea de extrădare formulată de autorităţile spaniole împotriva liderului catalan Carles Puigdemont, informează DPA.

Instanţa a decis că Puigdemont poate fi eliberat pe o cauţiune de 75.00 de euro, până când se va lua o decizie privind extrădarea. Avocatul acestuia a salutat decizia judecătorească, dar a adăugat că nu ştie când va avea loc efectiv eliberarea.

Instanţa a arătat că rebeliunea nu este o infracţiune în Germania, iar o eventuală acuzaţie de înaltă trădare nu ar fi justificată de acte violente ale liderului separatist. Cauţiunea este însă justificată de riscul ca Puigdemont să părăsească ţara, precizează Reuters.

Puigdemont a fost arestat pe 25 mai, la intrarea în Germania, reamintesc DPA şi Reuters. El intenţiona să se întoarcă din Finlanda în Belgia, unde trăia în exil după ce guvernul de la Madrid l-a acuzat de rebeliune şi deturnare de fonduri publice. Presupusele infracţiuni sunt legate de referendumul din 2017 pentru independenţa Cataloniei, demers neautorizat de Spania. AGERPRES/

 

×
Subiecte în articol: Carles Puigdemont eliberare cautiune