x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Justiţia spaniolă a decis arestarea preventivă a opt dintre membrii guvernului catalan

Justiţia spaniolă a decis arestarea preventivă a opt dintre membrii guvernului catalan

02 Noi 2017   •   18:45
Justiţia spaniolă a decis arestarea preventivă a opt dintre membrii guvernului catalan

Un judecător spaniol a dispus joi plasarea în arest preventiv a fostului vicepremier catalan Oriol Junqueras şi a şapte dintre miniştrii fostului executiv condus de Carles Puigdemont, acuzaţi de rebeliune, răzvrătire şi deturnare de fonduri după autoproclamarea independenţei Cataloniei de parlamentul acestei regiuni, relatează agenţiile AFP şi EFE. 

Acelaşi judecător a decis judecarea în stare de libertate - pe o cauţiune de 50.000 de euro - a unui singur ministru din fostul executiv catalan, Santi Vila, care a demisionat înaintea votării declaraţiei de independenţă şi a cerut atunci separatiştilor catalani să poarte un dialog cu Madridul. 

Hotărârea a fost decisă la finalul audierii premergătoare inculpării liderilor separatişti catalani pentru declaraţia de independenţă adoptată vineri de parlamentul regional al Cataloniei. 

Ceilalţi membri ai executivului catalan destituit ulterior de guvernul spaniol, respectiv fostul premier Carles Puigdemiont şi patru dintre miniştrii săi, au părăsit Spania. 

Prin urmare, Parchetul spaniol a cerut joi emiterea unui mandat european de arestare pe numele lor şi transmiterea acestuia către Belgia, ţara unde Puigdemont a apărut marţi la o conferinţă de presă afirmând că va rămâne deocamdată acolo pentru a nu ajunge să fie judecat în Spania de o justiţie pe care el o consideră politizată.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Catalonia Carles Puigdemont