x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Keira Knightley va primi titlul de Ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic

Keira Knightley va primi titlul de Ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic

13 Dec 2018   •   14:24
Keira Knightley va primi titlul de Ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic

Actriţa Keira Knightley va primi titlul de Ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic (OBE) pentru servicii deosebite aduse artei dramatice şi cauzelor filantropice în cadrul unei ceremonii care va avea loc joi la Palatul Buckingham din Londra, informează Press Association. 

Artista engleză, care a jucat în mai multe superproducţii cinematografice după rolul din "Bend It Like Beckham", care i-a adus consacrarea în urmă cu peste 15 ani, a fost inclusă în lista de onoruri publicată în acest an cu ocazia zilei de naştere a reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. 

Adeseori considerată o chintesenţă a personajelor britanice feminine, Keira Knightley, în vârstă de 33 de ani, a interpretat femei din diverse secole în mai multe filme dramatice de factură istorică, precum "Pride & Prejudice", "Anna Karenina" şi "The Imitation Game". 

Cunoscuta actriţă, una dintre protagonistele peliculei "Love Actually", va fi însoţită joi la Palatul Buckingham de actorul Timothy Bentick, care va primi titlul de Membru al Ordinului Imperiului Britanic (MBE) pentru servicii deosebite aduse artei dramatice. 

Cunoscut pentru rolul David Archer din serialul "The Archers", difuzat de BBC Radio 4, Timothy Bentinck s-a declarat "uluit şi onorat" să fie inclus pe această listă de personalităţi premiate la Palatul Buckingham. 

Kevin O'Hare, directorul de la Royal Ballet, va primi titlul de Comandant al Ordinului Imperiului Britanic (CBE) pentru servicii aduse dansului, iar cântăreaţa de muzică rap Ms Dynamite, al cărei nume real este Niomi McLean-Daley, va deveni Membru al Ordinului Imperiului Britanic (MBE) pentru servicii deosebite aduse muzicii. 

Regizorul de film Peter Greenaway, fostul jucător de crichet Steve Elworthy, artista Lubaina Himid şi editorul Liz Calder vor fi premiaţi în cadrul aceleiaşi ceremonii. 

Titlurile vor fi înmânate de prinţul Charles, care deţine titlul de prinţ de Wales.

AGERPRES

×