x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Kenya doreşte să închidă şcoli islamice ce promovează teze radicale

Kenya doreşte să închidă şcoli islamice ce promovează teze radicale

de Agerpres    |    24 Sep 2014   •   19:47
Kenya doreşte să închidă şcoli islamice ce promovează teze radicale

Autorităţile kenyene au anunţat miercuri că vor închide, în numele luptei împotriva terorismului, şcolile islamice care promovează "doctrine radicale", relatează AFP.

Cel puţin o "madrassa" (şcoala coranică) a fost închisă la Machakos, aproximativ 60 de kilometri sud-est de Nairobi, după arestarea a aproximativ 30 de elevi. Ei sunt suspectaţi că au fost recrutaţi pentru a se alătura islamiştilor somalezi shebab, împotriva cărora luptă armata kenyană în Somalia.

"Vizăm şcolile religioase care predau jihadismul şi pe cei care au recrutat tineri pentru a-i radicaliza", a explicat şeful brigăzii criminale a poliţiei kenyene, Ndegwa Muhoro.

"Am ordonat deja închiderea unei madrassa la Machakaos şi supraveghem altele de pe teritoriul ţării", a afirmat el. "Nu vizăm comunitatea musulmană şi nu închidem moschei", a asigurat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Mwenda Njoka, în răspuns la unele critici.

"Supraveghem aceste şcoli religioase şi avem informaţii potrivit cărora ele promovează doctrine radicale în rândul tinerilor", a afirmat el.

Kenya a comemorat săptămâna trecută un an de la atacul asupra centrului comercial Westgate din Nairobi, soldat cu 67 de morţi.

×
Subiecte în articol: scoli islamice jihadisti kenya