x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Kerry: Rusia încearcă să modifice arhitectura de securitate în Europa de Est

Kerry: Rusia încearcă să modifice arhitectura de securitate în Europa de Est

de Agerpres    |    29 Apr 2014   •   22:49
Kerry: Rusia încearcă să modifice arhitectura de securitate în Europa de Est

Secretarul de stat american John Kerry a acuzat marţi Rusia că încearcă să modifice arhitectura de securitate în Europa de Est prin destabilizarea Ucrainei, informează AFP.

Într-un discurs asupra legăturilor transatlantice într-un centru de reflecţie din Washington, ministrul american a avertizat că teritoriul NATO este inviolabil şi că Statele Unite îi vor apăra toate piesele.

"Ceea ce se întâmplă acum în Ucraina este un semnal să ne trezim", a subliniat Kerry, în momentul când mii de manifestanţi proruşi au ocupat mai multe clădiri guvernamentale la Lugansk în estul Ucrainei.

Şeful diplomaţiei americane, un expert în istoria Europei şi susţinător al consolidării legăturilor dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite, şi-a exprimat deja public îngrijorarea în ultimele săptămâni asupra crizei internaţionale dintre Kiev şi Moscova.

"Noi şi aliaţii noştri europeni ne-am străduit peste 20 de ani să integrăm Rusia în comunitatea euroatlantică", a reamintit ministrul.

"Ceea ce face acum Rusia în Ucraina ne demonstrează că Rusia acţionează după alte reguli", a mai acuzat Kerry.

"Prin ocuparea Crimeii şi destabilizarea ce a urmat în estul Ucrainei, Rusia încearcă să modifice arhitectura de securitate în Europa de Est şi Europa Centrală", a insistat secretarul de stat american.

El a pledat pentru unitate între aliaţii europeni şi americani, care au aplicat luni noi sancţiuni Rusiei.

×
Subiecte în articol: john kerry Rusia ucraina