x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Paranoia nord-coreană a ajuns la cote alarmante. Kim Jong-Un a ordonat să se facă pregătirile pentru atacul asupra SUA

Paranoia nord-coreană a ajuns la cote alarmante. Kim Jong-Un a ordonat să se facă pregătirile pentru atacul asupra SUA

29 Mar 2013   •   08:36
Paranoia nord-coreană a ajuns la cote alarmante. Kim Jong-Un a ordonat să se facă pregătirile pentru atacul asupra SUA
Sursa foto: KCNA

Liderul nord-coreean, Kim Jong-Un, a ordonat vineri să se facă pregătiri pentru lovituri cu rachete strategice asupra continentului american şi a bazelor militare ale SUA din Oceanul Pacific şi Coreea de Sud, relatează AFP.

Ordinul, transmis în cursul unei reuniuni de urgenţă, ce a avut loc în timpul nopţii, cu responsabilii cu rang înalt din cadrul armatei, constituie un răspuns direct la folosirea bombardierelor nedetectabile de tip B-2 cu capacitate nucleară în cursul manevrelor militare comune ale SUA şi Coreii de Sud desfăşurate în prezent.

În eventualitatea unei provocări 'nesăbuite' din partea americanilor, forţele nord-coreene 'vor lovi fără milă continentul american, .... bazele militare din Oceanul Pacific, inclusiv din insulele Hawaii şi Guam, şi pe cele care se află în Coreea de Sud', a declarat liderul comunist, potrivit agenţiei oficiale de presă Korean Central News Agency.

În timp ce tensiunea a sporit în ultimele zile în Peninsula Coreeană, două bombardiere nedetectabile americane de tip B-2 cu capacitate nucleară au efectuat joi o misiune de antrenament în spaţiul aerian al Coreii de Sud pentru a sublinia angajamentul american în alianţa sa militară cu Seulul, în cazul unei agresiuni din partea Phenianului.

Kim a ţinut să sublinieze că zborurile bombardierelor B-2 reprezintă mai mult decât o simplă demonstraţie de forţă şi că 'echivalează cu un ultimatum (al americanilor) ce arată că ei vor să declanşeze cu orice preţ un război nuclear'.

La această reuniune de urgenţă ce s-a ţinut vineri la ora locală 00.30 (joi, 15.30 GMT) au participat şeful de stat-major al armatei poporului coreean, directorul de operaţiuni şi comandantul operaţiunilor strategice pentru rachete.

×
Subiecte în articol: coreea de nord Kim Jong-un atac