x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Kim Jong-un, deranjat de „hegemonia SUA” și respectuos față de Vladimir Putin

Kim Jong-un, deranjat de „hegemonia SUA” și respectuos față de Vladimir Putin

01 Iun 2018   •   12:25
Kim Jong-un, deranjat de „hegemonia SUA” și respectuos față de Vladimir Putin

Kim Jong-un s-a plâns de „hegemonia SUA” și și-a exprimat respectul față de Vladimir Putin în cadrul unei întâlniri cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov,joi, la Phenian, scrie The Guardian.

Liderul Coreei de Nord i-a spus lui Serghei Lavrov că speră să îmbunătățească cooperarea cu Rusia. 
„Ne vizitezi țara într-un moment în care situația din Peninsula Coreea se schimbă cu repeziciune în direcția negocierilor și întrevederilor care urmăresc să asigure interesele cetățenilor din ambele țări. Respect solemn faptul că Administrația Putin rezistă dominației americanilor. Acționați ferm și, de aceea, suntem întotdeauna pregătiți să negociem cu Rusia în acest sens”, a spus Kim Jong-un. 
Kim Jong-un a făcut în trecut comentarii dure și chiar amenințări privind un atac nuclear împotriva SUA. Cu toate acestea, comentariile sale de joi au venit într-un moment sensibil. După întâlnirea dintre Kim Yong Chol, omul considerat „mâna dreaptă” a lui Kim Jong-un, și Secretarul de Stat al SUA, Mike Pompeo, acesta din urmă a declarat că au fost făcut „progrese reale” în ultimele trei zile pentru a pregăti condițiile necesare unui summit între Kim Jong-un și Donald Trump. 
Pompeo încă nu știe dacă întâlnirea dintre cei doi va avea loc la data anunțată anterior, pe 12 iunie. 

×