x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Kim Jong-un se va întâlni cu preşedintele Coreei de Sud

Kim Jong-un se va întâlni cu preşedintele Coreei de Sud

29 Mar 2018   •   12:44
Kim Jong-un se va întâlni cu preşedintele Coreei de Sud

Liderii Coreei de Nord şi Coreei de Sud au fost de acord să organizeze un summit într-un sat aflat la graniţa dintre cele două ţări, pe 27 aprilie, un alt semn al îmbunătăţirii relaţiilor dintre cele două ţări, scrie The Guardian.

Oficialii celor două ţări s-au întâlnit joi pentru a pregăti un rar summit intercoreean, la câteva zile după ce liderul nord-coreean, Kim Jong-un, şi-a făcut apariţia într-o vizită neoficială în China.

Kim se va întâlni cu preşedintele sud-coreean, Moon Jae-in, în aprilie, în zona demilitarizată a satului Panmunjom, urmând ca liderul nord-coreean să se întâlnească cu preşedintele SUA, Donald Trump, în luna mai.

La Pavilionul Unificării, pe partea de nord a satului Panmunjom, liderul delegaţiei de la Phenian, Ri Son Gwon, a spus, joi,  că discuţiile au avut rolul de a pava drumul pentru o viitoare întâlnire între liderii Coreei de Nord şi Coreei de Sud – prima referire publică directă despre un summit a unui oficial din Coreea de Nord.

“În ultimele 80 de zile, au avut loc multe evenimente fără precedent în relaţiile intercoreene”, a spus Ri.

 

×