x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe KREMLIN/Medvedev nu se mai vrea element de decor

KREMLIN/Medvedev nu se mai vrea element de decor

de Irina Cristea    |    11 Feb 2009   •   00:00

"Luna de miere" a preşedintelui rus, Dimitri Medvedev, şi a premierului Vladimir Putin se apropie de final.



Cotidianul american Washington Post face o amplă eva­luare a relaţiei dintre cei doi, arătând că încet-încet Medve­dev încearcă să se detaşeze de Putin, să iasă din umba acestuia. O serie de gesturi şi declaraţii ale preşedintelui sunt ana­lizate de publicaţia americană şi aduse în sprijinul ipo­tezei că relaţia celor doi se deteriorează pe zi ce trece, în pri­mul rând din pricina crizei economice. S-a ajuns chiar la ste­nografierea discuţiilor dintre preşedinte şi premier, întrucât "anumite neînţelegeri" ar fi apărut după întâlniri din trecut ale celor doi. "Semn foarte rău", crede un oficial rus citat de Washinton Post, subliniind că o fisură la un nivel atât de înalt ar putea destabiliza Guvernul. Ceea ce, într-o perioadă de criză, este exact ce nu-şi poate dori nici o administraţie.  

Putin continuă să fie figura dominantă. Cu toate acestea, Medvedev a dat numeroase semne că nu este doar un element de decor la Kremlin. El a criticat măsurile anticriză ale Guvernului, s-a întâlnit cu redactorul-şef al unei publicaţii de opoziţie şi a ordonat modificarea unei legi susţinute de serviciile de securitate care i-ar fi adus mai uşor în faţa instanţei pe criticii regimului, sub acuzaţia de trădare.  

CU BAZA CE-AŢI AVUT?
Un alt exemplu folosit de publicaţia americană este pro­blema relaţiei dintre Rusia şi SUA. "Confuzia care domneşte la Kremlin poate să fi jucat un rol şi în semnalele amestecate transmise de Moscova către Washington. În timp ce Medvedev şi Putin s-au de­clarat optimişti cu privire la administraţia Obama, decizia Kîrgîstanului de a închide o bază aeriană importantă a SUA pare să fi fost rezultatul unor presiuni ruseşti", scrie Washington Post.  

Cu toate acestea, "preşedintele i-a rămas loial lui Putin", spune un consilier al lui Medvedev, arătând că cei doi lideri colaborează îndeaproape. Imagine susţinută şi de mass-media controlate de stat, care au difuzat luna trecută ima­gini cu preşedintele şi premierul relaxându-se la o cană de ceai, pe pârtia de la Soci.

×
Subiecte în articol: externe