x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Kremlinul consideră mesajele lui Trump de pe Twitter ca fiind declaraţii oficiale

Kremlinul consideră mesajele lui Trump de pe Twitter ca fiind declaraţii oficiale

12 Dec 2017   •   14:57
Kremlinul consideră mesajele lui Trump de pe Twitter ca fiind declaraţii oficiale

Mesajele publicate pe Twitter de preşedintele american Donald Trump sunt privite de Moscova drept poziţia sa oficială şi sunt citite de omologul său rus Vladimir Putin, a anunţat marţi Kremlinul, relatează Reuters. 

Un utilizator pasionat al Twitter înainte de a fi ales preşedinte la sfârşitul anului trecut, Trump a continuat să folosească social media pentru a-şi exprima opiniile cu privire la politică şi afaceri internaţionale după ce s-a instalat la Casa Albă.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat marţi că nu doreşte să comenteze acţiunile lui Trump însă a ţinut să precizeze că 'tot ce este publicat de pe contul său oficial de Twitter este perceput de Moscova ca fiind declaraţii oficiale'. 

'Desigur, toate aceste mesaje îi sunt transmise lui Putin împreună cu alte informaţii în legătură cu declaraţii oficiale ale politicienilor', a spus Peskov, adăugând că Putin nu este un utilizator de Twitter. 

Activitatea Donald Trump de pe Twitter a provocat în trecut controverse. Mesajele sale au stârnit nemulţumire în Marea Britanie luna trecută şi au fost criticate de premierul Theresa May după ce Trump a distribuit înregistrări video anti-islam postate de un grup britanic de extremă dreapta.AGERPRES

×