x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe La capataiul lui Sharon

La capataiul lui Sharon

de Marina Constantinoiu    |    07 Ian 2006   •   00:00
La capataiul lui Sharon

Corespondenta din Ierusalim
Premierul israelian Ariel Sharon a suferit ieri a treia operatie pe creier. Trimisul Jurnalului National in Israel relateaza cele mai recente evolutii ale starii de sanatate a prim-ministrului.
Corespondenta din Ierusalim

Premierul Ariel Sharon a fost supus ieri unei noi operatii pe creier. Medicii fac eforturi disperate sa ii salveze viata, dar pronosticurile par mai sumbre ca oricand. Presa israeliana vorbeste deja la timpul trecut despre cariera de politician si om de arme a prim-ministrului.

Shlomo Mor Yosef, directorul Spitalului Hadassah Ein Karem din Ierusalim este, poate, cea mai populara figura la ora actuala in Israel. De vestile pe care acesta le aduce depinde soarta unei tari. Practic, viitorul politic si nu numai al Israelului este suspendat de rezultatele incercarilor disperate ale echipei de medici care incearca sa-i salveze viata premierului Ariel Sharon.

OPERAT DIN NOU. La ora transmiterii acestei corespondente, toate posturile de radio si de televiziune din Israel anuntau ca echipa de medici care-l are in ingrijire pe Sharon, aflat in stare critica de miercuri noapte, dupa o masiva hemoragie cerebrala combinata cu alte afectiuni grave cardiace, mai face o incercare disperata. Inca o interventie, dupa ce s-a constatat ca starea lui Sharon s-a agravat, prin inregistrarea unei noi hemoragii. Premierul a fost imediat transportat in sala de operatie a spitalului, medicii incercand sa reduca din presiunea intracraniana. Pronosticul nu este deloc optimist.

NOUA TOMOGRAFIE. Presiunea intracraniana a fost constatata in cursul diminetii, cand Sharon a suportat o noua examinare la tomograf. Cu aceasta ocazie s-a inregistrat si o noua hemoragie cerebrala, a declarat directorul Spitalului Hadassah, Shlomo Mor Yosef. Degradarea dramatica a starii sanatatii premierului Sharon, un luptator in adevaratul sens al cuvantului - fapt pentru care a si fost supranumit "Buldozerul" - a bulversat nu doar scena politica israeliana, ci si societatea, dar a provocat si ingrijorarea comunitatii internationale.

CU OCHII PE IERUSALIM. Toate posturile de radio si de televiziune ale lumii transmit vesti de la Ierusalim, unele chiar in direct, din fata spitalului in care se afla internat inca de miercuri seara primul-ministru israelian. Marile agentii de presa, televiziuni, posturi de radio si ziare din Israel si strainatate si-au trimis corespondenti la Ierusalim, pentru a fi in permanenta cu ochii pe spitalul in care Sharon isi traieste, poate, ultimele clipe. Incredibila rasturnare de situatie, intr-un moment in care premierului parea ca i-au suras astrele, acesta castigand batalie dupa batalie in planul politicii, pare a fi un cosmar cu care israelienii sunt obligati sa se obisnuiasca.

DE LA SOC LA CALCULE POLITICE. Clasa politica era zdruncinata oricum de miscarile de mare maestru al tablei de sah ale lui Sharon, care parasise partidul la carma caruia s-a aflat si cu care a castigat alegerile si crease un nou partid, Kadima. Acum se face insa trecerea de la soc la calcule.

Matematic, totul este posibil. Sharon, chiar daca va fi salvat, nu mai reprezinta "PUTEREA". Sharon a fost infrant. Nu pe campul de lupta, nu de un adversar politic, ci de propria sanatate, subrezita de-a lungul anilor. Sharon, ca lider politic, este deja "istorie".

Poate de aceea toate discutiile care se poarta acum in Israel sunt mai mult despre trecutul lui decat despre prezent. Nu exista loc in care sa nu auzi discutii despre personalitatea impresionanta a liderului israelian. Ca esti in taxi, supermarket, pe strada sau in autobuz, radioul e pornit, comentariile sunt in toi, calculele - in mintea tuturor.

Au aparut, de altfel, si primele sondaje de opinie. Sec si rece, analistii de opinie muta pionii pe tabla de sah, incercand sa salveze situatia.

Sunt numai trei luni pana la alegerile anticipate, iar Israelul a ramas si fara premier, si fara un partid de guvernamant in adevaratul sens al cuvantului.

REPLIERE. Kadima lui Sharon este bulversat, suspendat de soarta premierului. Ariel Sharon si sfetnicii sai au decis ruperea de Likud si crearea Kadimei. Tot ei sunt cei care au convins 20 de deputati ai Likudului sa-si paraseasca partidul si sa li se alature. Acum, nimeni nu stie care le va fi viitorul. Ce soarta va avea acest partid creat in jurul unei personalitati si care era creditat in sondajele de opinie cu mari sanse de a castiga alegerile din martie.

Likudul, partidul pe care Sharon a decis sa-l paraseasca in noiembrie, nu mai e ce-a fost (numeric vorbind) si incearca sa-si regaseasca suflul, sub conducerea lui Benjamin Netanyahu. Partidul Muncii, aflat sub conducerea unui nou lider, ambitios, dar inca nu suficient de carismatic, nutreste sperante de victorie, dar asta nu inseamna ca o va si avea. Afisele electorale sunt putine pe strazi. Campania electorala era abia la inceput. O data cu degradarea sanatatii lui Sharon, totul a intrat in stand-by.

DISCUTII SI ACUZATII. Israelul traieste timpuri interesante, cand fiecare israelian se simte dator cu un comentariu. Tema predilecta de discutie a "strazii" este cauza agravarii bruste a starii sanatatii lui Sharon. Aproape toti israelienii cu care am stat de vorba de la sosirea la Tel Aviv joi seara au mari semne de intrebare in legatura cu modul in care Sharon a primit ingrijiri medicale, in special dupa atacul cerebral de la data de 18 decembrie. Unii vorbesc de malpraxis. Toti sunt experti in anticoagulante si in cantitatea care ar fi trebuit administrata premierului. Si totusi, nimeni nu poate sti ce anume a agravat brusc sanatatea acestui om de 77 de ani, care s-a incapatanat sa demonstreze lumii ca are puterea de a face istorie pana in ultimele clipe ale vietii. Cu siguranta insa, lui Sharon nu i-a picat deloc bine relansarea acuzatiilor de coruptie la adresa sa, cu numai o zi inainte de masiva hemoragie cerebrala care l-a doborat miercuri noapte.

INTERES. Directorul spitalului unde se afla internat Sharon este "vedeta" tuturor jurnalelor de stiri

PRIMA PAGINA. Cum era de asteptat, sanatatea premierului si soarta tarii reprezinta principalul subiect de dezbatere si pentru presa israeliana. Prima pagina a tuturor ziarelor pare trasa la xerox. Cam aceleasi poze: salvarea care l-a transportat pe acesta la spital, presa la Hadassah, figura lui Sharon in fundal si macro pe Ehud Olmert, actualul premier interimar sau pur si simplu imaginea surprinsa joi dimineata, la prima reuniune a Cabinetului israelian, sub conducerea lui Olmert si in absenta lui Sharon. Un Olmert langa un fotoliu gol, in asteptarea celui in drept sa il ocupe este imaginea cea mai des intalnita pe prima pagina a ziarelor de vineri.

LIDER ISTORIC. Ariel Sharon a marcat, prin cariera sa militara si politica, o jumatate de secol de istorie a Israelului. Adica aproape s-a confundat cu istoria statului Israel. Despre el, deja, talk-show-ul maraton prezentat joi seara de Canalul 2 al televiziunii israeliene vorbea mai mult la trecut. Despre trecutul sau, la timpul trecut. Analisti, jurnalisti, camarazi de arme, oameni politici vorbeau, parca, despre un lider a carui moarte tocmai fusese anuntata. Si despre un lider care, poate intentionat, sau poate nu, nu si-a desemnat un succesor. De aici si multitudinea de calcule matematice la care se dedau analistii si specialistii in sociologie. Un prim sondaj de opinie, luandu-l in calcul pe Ehud Olmert la conducerea partidului Kadima, ca inlocuitor al lui Sharon, credita acest partid cu 42 de mandate in viitorul Knesset (Parlament israelian), din totalul de 120 de mandate. Cum totul se face prin prisma matematicii, iata ca a aparut si numele fostului lider laburist Shimon Peres. Demisionar, intr-un gest surprinzator, din partidul din ale carui randuri facea parte de o viata, aproape, alaturandu-i-se lui Sharon, ca posibil lider al Kadimei. Situatie in care partidul ar primi 40 de mandate in viitorul Knesset. Calcule, combinatii, speculatii. Ce va fi, o vor spune urnele in martie.

Cert este, la aceasta ora, un singur lucru: majoritatea israelienilor sunt, potrivit sondajelor de opinie, favorabili unei solutii pragmatice de compromis teritorial cu palestinienii. De modul in care partidele care-si vor prezenta candidati la viitoarele alegeri vor incerca sa convinga ca stiu sa gestioneze aceste negocieri va depinde si succesul lor la urne.

SUSTINERE. Ironia sortii, viitorul Kadimei depinde de deciziile pe care le va lua fostul premier si ministru de Externe israelian, Shimon Peres, fost membru al Partidului Muncii, de stanga, teoretic, adversar politic al lui Ariel Sharon. Cum Peres s-a angajat sa-l sustina pe Sharon in proiectele sale viitoare de reglementare a situatiei relatiilor cu palestinienii, iata ca acum soarta partidului condus de Sharon depinde de el. Ieri, Peres i-a promis lui Olmert sprijinul sau, in calitate de lider al partidului, sustine editia online a celui mai important cotidian israelian, Yediot Aharonot.

PREVIZIUNI
"Scenariul logic este ca nici nu vom incerca sa-l trezim pana duminica. Sedarea are o deosebita importanta. Scopul este de a scadea nevoia de oxigen a creierului si de a-i permite sa se odihneasca. Deci, sigur pana duminica - si e posibil si dupa aceea - va fi sedat" - Shmuel Shapira director adjunct al Spitalului Hadassah

INTREBARI
"Nu pot sa inteleg cum a fost posibil ca premierul sa fie trimis la o ferma izolata, aflata la o distanta mai mare de o ora fata de spitalul unde se presupune ca trebuia sa fie tratat, la doar doua saptamani dupa ce suferise un atac cerebral si cu numai o noapte inaintea unei interventii chirurgicale pe cord, de care se temea" - sursa medicala citata de Ha’aretz

NU L-AU IERTAT
Fostii sau actualii opozanti ai liderului israelian, Ariel Sharon, nu se dau in laturi nici macar in aceste momente grele sa-si dea cu parerea despre starea de sanatate a acestuia si despre viata premierului. Spre exemplu, militantii israelieni de extrema dreapta si-au asumat, nici mai mult, nici mai putin, responsabilitatea pentru deteriorarea grava a starii de sanatate a lui Sharon, pretinzand ca blestemele de moarte aruncate asupra premierului sunt cauza bolii acestuia, informeaza Jerusalem Post. "Imi asum deplina responsabilitate pentru ceea ce s-a intamplat. Blestemul nostru «pulsa denura» («biciurile de foc») l-a lovit", a declarat Baruch Ben-Yosef, unul dintre militanti. Pe de alta parte, un ultraconservator crestin, Pat Robertson, atribuia la randul sau atacul cerebral al lui Sharon pe seama Providentei, considerandu-l rezultatul unei pedepse divine care l-a lovit pentru ca a faramitat Pamantul Sfant. "Profetul Ion a spus foarte clar: Dumnezeu va fi ostil fata de cei care ii vor diviza pamantul, pentru ca El considera acest pamant ca fiind al Sau", a explicat Robertson. Tot pe aceasta idee se bazeaza de altfel si reprosurile care-i sunt aduse premierului Sharon de lumea araba. Egipteni, libanezi sau palestieni, toti impartasesc acelasi gand: Sharon trebuia pedepsit pentru pagubele si durerea pe care le-a provocat lumii arabe. Totusi, liderii politici din Orientul Mijlociu evita sa-l mai acuze pe Sharon in aceste momente dificile, considerand acest lucru o dovada de respect. Arabii de rand insa nu se ascund dupa protocol si se bucura de aceasta intorsatura nefasta a vietii lui Sharon. Numindu-l si "Macelarul din Beirut", acestia si-ar dori ca Sharon sa traiasca, dar sa sufere, sa ramana chiar paralizat sau imobilizat la pat, ca sa simta pe propria piele ce inseamna neputinta. (Maria Toader)

Eyal Arad sta de veghe


FIDEL. Eyal Arad (dreapta) este sfetnicul lui Sharon
Strategul electoral al premierului israelian, Ariel Sharon, Eyal Arad, si asociatul sau in cadrul companiei de relatii publice Arad Communications, Lior Horev, se afla aproape in permanenta la capataiul premierului Sharon. Eyal Arad, cunoscut publicului din Romania in urma implicarii sale de scurta durata in campania electorala din 2004, cand a incercat o schimbare de strategie pentru liderul Partidului Romania Mare, Corneliu Vadim Tudor, este un apropiat al premierului Sharon de multa vreme. De altfel, Arad, a carui orientare politica a fost intotdeauna de dreapta, a fost alaturi de Likud, partidul condus pana in noiembrie de Sharon, vreme de 17 ani. Intr-un interviu pe care l-a acordat in exclusivitate Jurnalului National, in perioada in care s-a implicat in campania electorala de la noi, Eyal declara ca nu s-a imaginat niciodata ca om de stanga, neavand incredere in socialism. Eyal Arad l-a adus la putere de doua ori pe Ariel Sharon, a fost un permanent sfetnic al acestuia, un apropiat al familiei premierului, dar si unul dintre initiatorii planului unilateral de dezangajare israeliana din Gaza, precum si al ruperii lui Sharon de Likud si crearii noului partid Kadima. Agentia France Presse i-a surprins pe Eyal Arad si Lior Horev iesind din spitalul Hadassah Ein Karem din Ierusalim, dupa interventia chirurgicala suferita de premierul Sharon, ieri la pranz.

Teoria conspiratiei

DOCUMENT. Fotografia cu Ariel Sharon in ambulanta este pe prima pagina a ziarelor israeliene de ieri

O serie de intrebari deocamdata fara raspuns se ridica in legatura cu felul in care Ariel Sharon a fost ingrijit in ultimele doua saptamani si cu circumstantele in care a ajuns, miercuri noaptea, la spitalul din Ierusalim (foto). Potrivit unor medici israelieni citati de cotidianul Ha’aretz, Sharon a fost tratat cu "o neglijenta indescriptibila" dupa atacul cerebral minor suferit in decembrie si atrag atentia asupra unor elemente suspecte din cronologia ultimelor zile de dinaintea comotiei din 4 ianuarie. "Nu pot sa inteleg cum a fost posibil ca premierul sa fie trimis la o ferma izolata, aflata la o distanta mai mare de o ora fata de spitalul unde se presupune ca trebuia sa fie tratat, la doar doua saptamani dupa ce suferise un atac cerebral si cu numai o noapte inaintea unei interventii chirurgicale pe cord, de care se temea", este de parere directorul spitalului unde Sharon a suferit, ieri, inca o interventie chirurgicala pe creier.

Ha’aretz a reamintit cateva dintre momentele critice din ultimele zile: "Cat timp a trecut din momentul in care Sharon i-a spus fiului sau, Gilad, ca nu se simte bine si pana la sosirea medicului sau personal la ferma Sycamore? De ce nu era un doctor in permanenta langa Sharon, mai ales cu o noapte inainte de interventia chirurgicala pe cord? De ce Sharon nu a fost dus la spital cu elicopterul? De ce a fost dus la un spital aflat la Ierusalim, la distanta, cand ar fi fost transportat mai repede la Centrul Medical Soroka din Be’er Sheva? In ce masura tratamentul administrat lui Sharon, dupa primul atac, a provocat hemoragia cerebrala?" (Irina Cristea)

REVENDICARE
"Imi asum deplina responsabilitate pentru ceea ce i s-a intamplat lui Sharon. Blestemul nostru «pulsa denura» ("Biciurile de foc") l-a lovit" - Baruch Ben-Yosef reprezentant al extremistilor de dreapta din Israel

RACEALA
"Nu am lacrimi de varsat pentru Sharon. Nu-i doresc moartea, dar vreau pur si simplu sa dispara de pe scena politica. Poate ca fara el ne va fi mai bine" - Rina Akerman, fost colonist

INITIERE
Premierul interimar, Ehud Olmert, a trecut deja prin etapele de initiere rapida in secretele sistemului de aparare strategica a tarii, relateaza Agentia de stiri Reuters. Olmert s-a intalnit deja cu liderii Armatei israeliene, cu numerosi colaboratori ai lui Sharon si cu sefii serviciilor secrete pentru a discuta despre capacitatea nucleara a Israelului, care detine circa 200 de ogive nucleare. Olmert a fost initiat in "secretele" birocratiei si ale administratiei din domeniul militar, este de parere istoricul Avner Cohen, citat de Reuters. In opinia sa, nu este necesar ca premierii Israelului sa pastreze comanda codurilor electronice care executa rapid un atac nuclear. Este a treia oara in istoria Israelului cand unui premier i se acorda astfel de prerogative. (Anca Aldea)

COADA LA GRANITA
In aceste zile, presa straina a umplut, practic, buzunarele companiilor aeriene. Aeronavele avand ca destinatie Israelul au avut o mare cautare, mass-media din lumea intreaga grabindu-se sa trimita corespondenti. Ziaristii straini, printre care si cateva "echipe" romanesti, fac coada la punctele de frontiera din aeroport. La sosire, cativa dintre jurnalisti, printre care si cameramanul Antenei 1, au avut de furca din cauza pasapoartelor doldora de vize "coorate", din state care cam dau batai de cap lumii: Irak, Afganistan, Liban etc. Ziaristii detinatori ai unor astfel de vize au fost nevoiti sa mai poarte o discutie cu autoritatile israeliene, inainte de a intra nestingheriti in tara. Securitatea este lege pentru statul Israel, asa ca si ziaristii se supun regulilor. Fie ei romani sau occidentali.
×