x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe La cumpărături, ca la război. Vinerea Neagră s-a lăsat cu jertfă

La cumpărături, ca la război. Vinerea Neagră s-a lăsat cu jertfă

de Mihaela Biliovschi    |    30 Noi 2008   •   00:00
La cumpărături, ca la război. Vinerea Neagră s-a lăsat cu jertfă

Bilanţ sumar: în Mumbai, teroriştii au ucis cinci americani; în SUA, cumpărătorii au ucis trei. Un vânzător a fost călcat în picioare de zeci de cumpărători. Doi bărbaţi s-au ucis cu armele de foc într-un magazin de jucării.



MAME BĂTĂUŞE.Un angajat al magazinului Wal-Mart dintr-un oraş din New York a fost călcat în picioare de sute de cumpărători în timp ce omul încerca să liniştească hoarda nebună. În Southern California, doi bărbaţi ce intenţionau să cumpere jucării de la Toys R Us au scos pistoatele şi s-au împuşcat reciproc. Ambii au murit. Martorii oculari au povestit că de fapt două femei au început scena, acuzându-se că una ar fi intrat la rând în faţa celeilalte. Într-o clipită femeile s-au prins de plete şi s-au izbit reciproc la pământ într-o luptă cum rar se vede. Atunci au intervenit bărbaţii şi-au rezolvat problema aşa cum i-a dus capul.

TAŢI BOLNAVI. În cartierele din Virginia poliţia patrulează pe fiecare stradă. Un poliţist arată semnul optimismului. Traficul este infernal, pe ici colo câte o maşină boţită este împinsă de trailer. Şoferii dau ocolul parcărilor de zeci de ori, sperând să găsească un loc liber. Unii s-au plâns că au înconjurat magazinul timp de 45 de minute până au găsit o parcare liberă. Copii obosiţi şi mame stresate, taţi bolnavi de aşteptat şi adolescente cu volum domină atmosfera la mai toate magazinele.
La magazinul renumitei firme Coach stau la rând peste 150 de oameni, toţi sperând să pună mâna pe un produs de calitate la preţ redus cu 50%. Tot cu 50% au fost reduse şi puloverele din caşmir. Am păcătuit şi eu la acest capitol. Nu mi-a trebuit decât să probez un pulover, de distracţie. Mi-a rămas lipit de piele, aşa de bine se dă la purtat. Investiţie bună, zic eu. Deşi aş fi putut supravieţui fără. Mama soacră are o vorbă bună: cel mai rapid mod de a-ţi dubla banii este să-i împătureşti în două şi să-i bagi în buzunar.

LA CUMPĂRAT DE PREŢURI.  Dar adevăratele chilipiruri s-au dat de dimineaţă, de la orele mici ale ceasului. O femeie la CVS Pharmacy se laudă vânzătorului că a cumpărat o cameră foto Coolpix cu doar 70 de dolari. E sigilată în plastic şi femeia nici nu a desfăcut-o. ”Am apucat şi eu ce-am prins. Nu ştiu ce fac cu ea, o să văd eu,” spune ea în timp ce aruncă aparatul în punga din plastic. Ca ea nu sunt mulţi, spun specialiştii. Puţini vor fi cei care vor face cumpărături ”din impuls”. Adică să cumpere produse de care nu au nevoie, dar care sunt la reducere. În anii precedenţi cumpărătorii s-au aventurat la tot ce-a însemnat chilipir.
Numai că anul acesta oamenii au venit cu listele pregătite de acasă. Câte trei-patru obiecte, în principal lucruri pe care intenţionează să le ofere cadou de sărbători ori lucruri de care au nevoie foarte multă. Federaţia Naţională En-Detail estimează că anul acesta americanii vor cheltui 470 miliarde de dolari cu ocazia sărbătorilor de iarnă, cu 2,2% mai mult decât anul trecut. La Macy’s o femeie se chinuieşte să găsească o carte de credit care e acceptată. La a patra încercare a primit şi aprobarea. Ca ea se află mulţi, cu datorii pe cărţile de credit, îngropaţi sub dobânzile criminale.
Turiştii reprezintă o bună parte dintre cumpărătorii sezonieri. Anul acesta irlandezii s-au prezentat în număr mare, europenii nu prea s-au îngrămădit.

ZERO TAXE LA WASHINGTON.  La Washington mulţimea nu a fost chiar mare. Nici turişti prea mulţi, nici rezidenţi. Mai degrabă la uşile muzeelor am văzut cozi lungi de zeci de persoane. La Macy’s, un colind plictisitor însoţeşte femeile durdulii în căutarea lor frenetică printre rafturi. Chilipiruri s-au găsit. De exemplu, am cumpărat un tricou Ralph Lauren cu 12 dolari, redus de la 50 de dolari. Calvin Klein a redus şi el cu 50%. Dar comersanţii din zona Washington DC sunt în dezavantaj, pentru că oraşul are doar două categorii de populaţie: turiştii –care au lipsit cu desăvârşire de prin magazine, şi angajaţii, fie ai diferitelor agenţii guvernamentale, fie ai businessurilor. De aceea aceştia au obţinut aprobare locală să elimine taxele de la toate produsele sub valoarea de 100 de dolari, ceea ce înseamnă o reducere de încă 5%. Că doar aşa am putut cumpăra o pereche de cizme din piele Nine West cu doar 112 dolari, preţ redus de la 199. O fericire!

97 MILIARDE DIN AFARĂ. La New York turiştii au luat cu asalt magazinele, dar mai timid anul acesta. Un motiv serios îl reprezintă faptul că dolarul a crescut comparativ cu moneda străină. Un alt motiv este criza financiară, care a contaminat toată lumea, determinând cumpărătorul de rând să manifeste stăpânire de sine şi de bani. Totuşi, statisticile au numărat 34,9 milioane de turişti care au vizitat SUA în 2008, cu 9% mai mulţi decât anul trecut. Aceştia au cheltuit 96,3 miliarde de dolari, cu 24% mai mult decât în 2007. Cei ce vin cu euro în buzunar încă au de câştigat de pe urma cursului valutar, un dolar s-a cumpărat cu 0,77 eurocenţi.
Cifrele oficiale încă nu au apărut, însă economiştii ar putea aştepta să vadă şi rezultatul vânzărilor din timpul weekend-ului, când mania cumpărăturilor de preţuri mici este aşteptată să continue.

×
Subiecte în articol: externe s-au dolari