x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe La doi ani de la atacurile teroriste din Paris, suspectul Salah Abdeslam păstrează tăcerea

La doi ani de la atacurile teroriste din Paris, suspectul Salah Abdeslam păstrează tăcerea

13 Noi 2017   •   16:30
La doi ani de la atacurile teroriste din Paris, suspectul Salah Abdeslam păstrează tăcerea

La doi ani de la atacurile teroriste din Paris, singurul suspect care a supravieţuit, Salah Abdeslam, încă refuză să vorbească cu anchetatorii despre rolul pe care l-a avut în atacurile care au dus la moartea a 130 de persoane, scrie The Guardian.

Salah Abdeslam a jucat un rol cheie în organizarea logistică a atacurilor teroriste, însă rolul său exact rămâne un mister, potrivit poliţiei.

Tânărul, în vârstă de 28 de ani, a păstrat tăcerea de când a fost arestat în Belgia, în martie 2016, la patru luni de la atacurile din 13 noiembrie, îngreunând eforturile anchetatorilor de a înţelege cum au fost organizate atacurile şi cum au fost puse în aplicare.

Luni, la a doua aniversare a atacurilor, preşedintele Emmanuel Macron va vizita punctele ţintă ale atacurilor, începând de la Stade de France şi sfârşind la Bataclan. Acesta nu va face niciun discurs, potrivit presei franceze.

 

×