x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe La Kiev a câştigat Rusia

La Kiev a câştigat Rusia

de Irina Cristea    |    Vitalie Calugareanu    |    19 Ian 2010   •   00:00
La Kiev a câştigat Rusia
Sursa foto: Konstantin Chernichkin/REUTERS

Un candidat susţinut aproape fără perdea de Rusia şi un altul favorabil integrării în Uniunea Europeană, dar nu şi în NATO, îşi vor disputa funcţia de preşedinte al Ucrainei în al doilea tur de scrutin, programat în februarie.



Fostul premier Viktor Ianukovici şi actualul prim-ministru Iulia Timoşenko se vor înfrunta în al doilea tur al prezidenţialelor din Ucraina. Potrivit datelor furnizate de comisia electorală şi preluate de AFP, Ianukovici a obţinut aproape 36% din voturi, iar Timoşenko, aproape 25%.

TRANSFORMAŢI ŞI REINVENTAŢI
Ambii favoriţi s-au reinventat faţă de momentul 2004, al "revoluţiei portocalii". Viktor Ianukovici se declară acum un susţinător al democraţiei şi al aderării Ucrainei la UE, în vreme ce Iulia Timoşenko s-a transformat din aliata lui Viktor Ianukovici în adversarul principal al preşedintelui în exerciţiu. Mai mult, ea are parte de susţinerea Moscovei.

La cinci ani de la alegerile care scoteau lumea în stradă şi îl aduceau la putere, prooccidentalul Viktor Iuşcenko a fost sancţionat de alegători, obţinând doar 6%. Asta în condiţiile în care situaţia Ucrainei este "albastră": o economie la pământ, un mediu politic instabil, iar apatia şi deziluzia sunt la ordinea zilei în rândul populaţiei.

La 7 februarie are loc al doilea tur al prezidenţialelor. Până atunci însă "se vor petrece o mulţime de lucruri interesante", declară misterios, pentru site-ul EUObserver, o sursă diplomatică europeană. Asta pentru că, în cazul în care se va ajunge la acuzaţii de fraudare a alegerilor, situaţia politică şi-aşa volatilă de la Kiev va deveni şi mai instabilă, pentru că Înalta Curte care ar avea de tranşat o eventuală dispută are, în prezent, doi preşedinţi, unul pro-Ianukovici, iar celălalt, pro-Timoşenko, notează sursa citată.

CE AŞTEAPTĂ UE ŞI MOLDOVA
Interesul UE este tocmai o Ucraină ferită, pe cât posibil, de instabilitate, câtă vreme 80% din cantitatea de gaze naturale exportate de Rusia către statele europene tranzitează teritoriul fostului stat sovietic. Pentru Republica Moldova este de dorit, de asemenea, ca regimul de la Kiev să fie stabil şi previzibil ca partener şi vecin şi să îi acorde sprijin în soluţionarea diferendului transnistrean. În opinia analistului politic moldovean Petru Bogatu, cu Iulia Timoşenko, Chişinăul ar dialoga mai uşor: "În mod sigur, Ianukovici nu va renunţa nici la independenţa Ucrainei şi nici chiar la cursul euroatlantic, dar, spre deosebire de Iuşcenko şi Timoşenko, va căuta să nu enerveze fără motive Moscova. Sub Ianukovici, nu ne putem aştepta la iniţiative serioase ale Kievului pe linia conflictului transnistrean", a menţionat Bogatu.

×
Subiecte în articol: externe