x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Laszlo Borbely: Mingea e în terenul Republicii Moldova

Laszlo Borbely: Mingea e în terenul Republicii Moldova

09 Apr 2009   •   00:00

În chestiunea confirmării ca ambasador al României la Chişinău a lui Mihnea Constantinescu, mingea este în terenul Republicii Moldova, după cum a precizat preşedintele Comisiei de Politică Externă a Camerei Deputaţilor, Laszlo Borbely.



Mihnea Constantinescu a primit, miercuri seară, avizul comisiilor de politică externă ale Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru postul de ambasador al României în R. Moldova, parlamentarii prezenţi votând în unanimitate pentru numirea sa în această funcţie.

Preşedintele Comisiei de politică externă din Senat, Titus Corlăţean, a declarat, la finalul şedinţei, că Mihnea Constantinescu a fost votat în unanimitate pentru funcţia de ambasador.

"Este un gest de normalitate, pe care România îl face dincolo de provocările şi ofensele absolut inacceptabile care au venit dinspre puterea de la Chişinău. Este un gest de normalitate şi deschidere, care constă în voinţa şi angajamentul României de a sprijini traseul european al Republicii Moldova, de a avea o relaţie de cooperare. Noi suntem deschişi pentru acest lucru şi suntem deschişi în cadrul familiei europene", a spus Corlăţean.

La rândul său, Mihnea Constantinescu a ţinut să mulţumească membrilor comisiilor pentru sugestiile pe care i le-au oferit. El a refuzat să ofere detalii despre aceste sugestii, precizând că a fost vorba despre "o întâlnire de lucru". "A fost o reuniune de lucru şi sunt convins că rezultatele acestor sugestii se vor vedea în lunile următoare", a spus el.

"Trebuie să precizez că am primit în cursul audierilor numeroase sugestii şi am avut foarte multe opinii cu privire la activitatea pe care o vom desfăşura în viitor la Ambasada României la Chişinău. Prioritatea noastră este ca relaţiile dintre România şi UE să fie readuse în spiritul unei conduite europene, unei conduite a normalităţii şi construcţiei, aşa cum este firesc să se manifeste în relaţiile de bună vecinătate dintre statele noastre", a spus Constantinescu.

El s-a declarat convins că, prin deciziile pe care toate instituţiile statului le vor lua în perioada următoare, vor fi identificate "cele mai bune căi prin care relaţiile dintre România şi Republica Moldova să cunoască acel progres pe care UE îl aşteaptă".

Mihnea Constantinescu a spus că organizarea audierii în comisii în timp atât de scurt după propunerea MAE îl onorează.

Constantinescu a declarat de asemenea că, la sfârşitul acestor audieri, este "mai optimist şi mai încrezător că există din partea forţelor de la Bucureşti o susţinere convergentă către o evoluţie pozitivă pe această relaţie".

Solicitat să precizeze când va pleca la post, Mihnea Constantinescu a spus că acest lucru se va întâmpla după ce întreaga procedură de acreditare va fi încheiată.

Întrebat dacă se aşteaptă la apariţia unor probleme pe parcursul procesului de acreditare, Mihnea Constantinescu a declarat că, în opinia părţii române, ar fi un gest de exprimare a conduitei europene ca răspunsul la solicitarea de agrement să vină cât mai curând.

Pe de altă parte, întrebat dacă există la nivelul Ministerului de Externe stabilită o persoană care să fie trimisă în locul celuilalt diplomat care a fost declarat persona non-grata, Mihnea Constantinescu a răspuns: "La nivelul Ministerului de Externe, împreună cu ministrul de Externe, am discutat astăzi şi probabil mâine vom avea soluţii pentru o structură cât mai adecvată în cadrul Ambasadei României la Chişinău pentru obiectivele construcţiei pe care ni le propunem pe relaţia cu Republica Moldova", a spus el, fără a preciza dacă acest lucru înseamnă că vor fi schimbate şi alte persoane din cadrul ambasadei.

"Toate aceste decizii le vom anunţa prin intermediul Ministerului de Externe", a adăugat el.
Preşedintele Comisiei de politică externă din Camera Deputaţilor, Laszlo Borbely, a declarat că în situaţii excepţionale trebuie să se ia măsuri excepţionale, iar această şedinţă a comisiilor a demonstrat faptul că România poate să ia decizii urgente, "poate să dea semnale pozitive către Republica Moldova, că mingea acum este în terenul lor".

"Trebuie să răspundă cât mai repede, pentru că România trebuie să aibă un ambasador competent şi pregătit, cum este domnul Mihnea Constantinescu, şi vom vedea în perioada următoare ce paşi trebuie urmaţi, dar, în orice caz, eu cred că suntem pregătiţi pentru a demonstra că România este partener viabil. Din păcate, ultimele zile ne-au demonstrat contrariul în ceea ce priveşte atitudinea instituţiilor şi a preşedintelui Republicii Moldova. Sperăm ca zilele următoare şi instituţiile europene să reacţioneze şi să fie o perioadă de normalizare şi de reaşezare pe tărâm diplomatic a ceea ce se întâmplă în Republica Moldova", a spus Borbely la finalul audierilor.
Mediafax

×
Subiecte în articol: externe moldova constantinescu mihnea