x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe LEGE Actualii parlamentari nu mai pot candida la viitoarele alegeri

LEGE Actualii parlamentari nu mai pot candida la viitoarele alegeri

10 Dec 2018   •   15:39
LEGE Actualii parlamentari nu mai pot candida la viitoarele alegeri

Decizie dură luată de electorat la adresa clasei politice. În urma unui referendum s-a decis interzicerea realegerii membrilor actualului Congres (parlament unicameral) din Peru.
Conform rezultatelor oficiale provizorii după numărarea a 55,69% din buletine, peruanii au votat în proporţie de 78,34% pentru această interdicţie. Cei 130 de membri actuali ai parlamentului nu vor mai putea să candideze pentru reînnoirea mandatului, prevăzut să expire la 28 iulie 2021.
Alte două reforme, privind modul de desemnare a judecătorilor şi finanţarea partidelor politice, au fost de asemenea aprobate, conform acestor rezultate provizorii.
În schimb, alegătorii au refuzat să restabilească un sistem bicameral, propunere iniţial susţinută de preşedintele Vizcarra, care a apoi a dat înapoi, pentru a nu-i fi reduse puterilor prezidenţiale.
Acest referendum "marchează începutul unei schimbări pe care o dorim pentru Peru şi pentru toţi peruanii", a declarat Vizcarra la sfârşitul scrutinului.
Rezultatele vin să întărească legitimitatea lui Vizcarra, un inginer de 55 de ani aproape necunoscut în momentul în care i-a succedat în funcţie lui Pedro Pablo Kuczynski. Acesta din urmă, la putere din 2016, a demisionat la sfârşitul lui martie, acuzat că a minţit asupra legăturilor sale cu gigantul brazilian BTP Odebrecht, companie aflată în centrul unui vast scandal de corupţie care a vizat o parte din clasa politică din America Latină.
Ultimii patru preşedinţi ai ţării se află în colimatorul justiţiei peruane în acest scandal: în afară de Kuczynski, este vorba de Alejandro Toledo (2001-2006), Alan Garcia (1985-1990, 2006-2011) şi Ollanta Humala (2011-2016). Toţi au negat că ar fi primit bani de la Odebrecht.

Sursa: Agerpres 

×
Subiecte în articol: alegeri parlamentare peru referendum