x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Legea care îl împiedică pe Boris Johnson să decidă un „no deal” trece de un vot preliminar al parlamentului britanic

Legea care îl împiedică pe Boris Johnson să decidă un „no deal” trece de un vot preliminar al parlamentului britanic

04 Sep 2019   •   20:45
Legea care îl împiedică pe Boris Johnson să decidă un „no deal” trece de un vot preliminar al parlamentului britanic

Legea prin care parlamentarii britanici pro-europeni încearcă să-l împiedice pe premierul conservator Boris Johnson să decidă un Brexit fără acord pe 31 octombrie a trecut miercuri seară de un vot preliminar în Camera Comunelor, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Textul, propus de opoziţie şi de un grup de conservatori rebeli, a primit 329 de voturi pentru şi 300 împotrivă.

După acest vot a început o dezbatere detaliată a actului normativ, urmând să fie votate şi eventuale amendamente selectate de vicepreşedintele Camerei Comunelor.

La capătul acestei proceduri se va da votul final de adoptare a legii, iar dacă şi acesta va fi favorabil actul normativ va ajunge în Camera Lorzilor, unde urmează să fie dezbătut probabil timp de mai multe zile.

Actul normativ pe care Johnson îl numeşte „legea capitulării”, argumentând că UE nu le va mai face nicio concesie britanicilor, ştiind că aceştia nu vor putea ieşi din blocul comunitar fără un acord, l-ar obliga pe şeful guvernului de la Londra să ceară o nouă amânare a Brexitului până la 31 ianuarie 2020, dacă, până la 19 octombrie, premierul nu reuşeşte să obţină un nou acord cu UE sau nu primeşte aprobarea parlamentului pentru o retragere fără acord.

După ce marţi seară o alianţă transpartinică, căreia i s-au raliat şi 21 de deputaţi conservatori, a condus la adoptarea unei moţiuni care a permis votul asupra acestei legi în Camera Comunelor, Johnson a cerut miercuri convocarea alegerilor anticipate pentru 15 octombrie, dacă va fi adoptată legea care-l obligă se ceară o nouă amânare a Brexitului.

O dezbatere de 90 de minute urmată de un vot pe tema solicitării lui Johnson de convocare a alegerilor anticipate se va desfăşura tot miercuri seară. Pentru aprobarea organizării de alegeri anticipate este nevoie de o majoritate de două treimi în Camera Comunelor.

AGERPRES

×