x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Lideri prodemocraţie: Hong Kong s-a transformat într-un „stat poliţienesc”

Lideri prodemocraţie: Hong Kong s-a transformat într-un „stat poliţienesc”

22 Sep 2019   •   11:00
Lideri prodemocraţie: Hong Kong s-a transformat într-un „stat poliţienesc”

Hong Kong a devenit un „stat poliţienesc”, în care forţele de ordine, controlate de Beijing, au ca singură misiune să înăbuşe contestarea populară legitimă, au denunţat sâmbătă, la Washington, trei figuri ale mişcării prodemocraţie din metropola semiautonomă, potrivit unui interviu exclusiv pentru AFP.

Joshua Wong, Denise Ho, şi Brian Leung au reafirmat hotărârea lor de a continua lupta, în timp ce apelurile la manifestaţii şi grevă se înmulţesc înainte de aniversarea proclamării Republicii Populare Chineze.

„Hong Kong a devenit un stat poliţienesc, în care guvernul se ascunde în spatele forţelor de poliţie pentru a refuza să ofere soluţii la actuala criză”, a subliniat Denise Ho, vedetă a muzicii pop devenită simbol mobilizării în fostul teritoriu britanic.

Noi altercaţii între poliţie și manifestanţi prodemocraţie au avut loc sâmbătă. în nord-vestul Hong Kongului. Forţele de ordine au recurs la gaze lacrimogene şi tunuri cu apă contra unor mici grupuri radicale care au ridicat baricade şi aruncat cu bolovani şi cocteiluri Molotov.

Într-un raport prezentat vineri, organizaţia de apărare a drepturilor omului „Amnesty International” a acuzat poliţia din Hong Kong de folosire excesivă a forţei în arestarea de protestatari la demonstraţii antiguvernamentale, denunţând tactici „ilegale” şi mergând până la a vorbi despre cazuri de „tortură”.

„Există numeroase informaţii despre astfel de acte de brutalitate şi cel mai grav este că poliţiştii îşi ascund sistematic identitatea, nu îşi arată faţa, ceea ce face imposibilă să se stabilească responsabilitatea lor”, a declarat Brian Leung, un manifestant care a devenit celebru pentru că, în iunie, şi-a dat jos masca în faţa clădirii parlamentului din Hong Kong.

„Serviciile noastre de poliţie au fost corupte pentru a deveni un instrument personal care să îi permită şefei executivului local, Carrie Lam, să rămână la putere şi să abuzeze de prerogative pentru a tortura populaţia”, a adăugat el.

„Dintr-un oraş internaţional modern, Hong Kong s-a transformat într-un stat poliţienesc, pradă a violenţelor poliţiei”, a acuzat, la rândul său, Joshua Wong, devenit cel mai important simbol al mişcării prodemocraţie.

Fosta colonie britanică, revenită în 1997 sub jurisdicţia Chinei, este de câteva luni scena unor proteste politice masive, pe fondul îngrijorării generate de amestecul tot mai mare al Beijingului în afacerile sale interne.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Hong Kong