x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Liderii Partidului Democrat: Acordul negociat de SUA cu Turcia este „o ruşine”!

Liderii Partidului Democrat: Acordul negociat de SUA cu Turcia este „o ruşine”!

18 Oct 2019   •   20:10
Liderii Partidului Democrat: Acordul negociat de SUA cu Turcia este „o ruşine”!
Sursa foto: JOSHUA ROBERTS/REUTERS

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi (foto), şi liderul Partidului Democrat din Senat, Chuck Schumer, au calificat drept „o ruşine” acordul convenit de SUA cu Turcia privind o pauză în ofensiva declanşată săptămâna trecută de armata turcă în nordul Siriei, transmite Reuters.

Acordul „subminează în mod serios credibilitatea politicii externe a Americii şi trimite un mesaj periculos în egală măsură aliaţilor şi duşmanilor noştri conform căruia cuvântul nostru nu poate fi de încredere” susţin cei doi lideri democraţi.

„Preşedintele Erdogan nu a renunţat la nimic, iar preşedintele Trump i-a acordat totul”, se arată în declaraţia comună semnată de Nancy Pelosi şi Chuck Schumer.

Membri de marcă ai Partidului Democrat din Congres au declarat că, săptămâna viitoare, Camera Reprezentanţilor va vota un pachet de sancţiuni împotriva Turciei, susţinut de ambele tabere politice din legislativul de la Washington.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: nancy pelosi