x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Liderul Bulgariei, incoltit in Irak

Liderul Bulgariei, incoltit in Irak

27 Apr 2004   •   00:00

Presedintele bulgar, Gheorghi Parvanov, a fost la un pas de a-si pierde viata in timpul vizitei-fulger pe care a facut-o duminica in Irak. Convoiul lui Parvanov a fost asaltat cu tiruri de arma in apropiere de Kerbala.

LAVINIA TUDORAN
Pentru a ridica moralul trupelor bulgare si pentru a-i incuraja pe militari sa nu renunte la misiune, presedintele bulgar, Gheorghi Parvanov, totodata comandant suprem al armatei, s-a gandit ca nu ar strica sa mearga duminica intr-o vizita-surpriza in Irak. Inainte sa ajunga insa la Kerbala, unde se afla baza contingentului bulgar, convoiul presedintelui a fost atacat, din doua autovehicule, cu focuri de arme automate. Asaltul a durat peste un minut, insa irakienii s-au retras dupa riposta fortelor din convoiul bulgar. Presa de la Sofia sustine ca, desi masina lui Parvanov a fost atinsa de gloantele irakienilor, liderul bulgar nu s-a ales decat cu o sperietura pe cinste.

VINA POLONEZILOR? Povestea a continuat cu acuzatii ale autoritatilor bulgare la adresa polonezilor. Vizita liderului bulgar nu a fost anuntata, ci tinuta secret chiar si pentru presa de la Sofia, din motive de securitate. Numai ca stirea ca Parvanov se afla in Irak a fost difuzata duminica la pranz de presa poloneza. Seful serviciilor bulgare de Securitate, generalul Dimitar Vladimirov, a precizat ca nu exclude ca unul dintre motivele din cauza caruia a avut loc incidentul este informatia furnizata de presa de la Varsovia, transmite publicatia electronica Novinite. Polonezii au respins insa acuzatiile lui Vladimirov, considerandu-le absurde.

S-AU INTORS INCA 10. Parvanov a revenit ieri din Irak, unde a avut intrevederi si cu administratorul american, Paul Bremer. Parvanov a insistat ca militarii bulgari sa fie mai bine echipati, pentru a face fata amenintarilor din Irak.

Seful statului bulgar nu s-a intors singur acasa. Cu el au mai venit zece militari bulgari care sufera de asa-numitul „stres de lupta". De asemenea a fost adus trupul neinsufletit al celui de-al saselea soldat bulgar ucis in confruntarile din Irak. Vizita lui Parvanov i-a impresionat pe militarii bulgari de la Kerbala. Unii dintre ei si-au si imbratisat presedintele.

Violentele continua, mai vin trupe

Un militar american a fost ucis si alti opt raniti ieri in cele mai violente confruntari cu rezistenta sunnita de la Fallujah. La Bagdad, au fost omorati doi soldati SUA si raniti cinci intr-o explozie. Pentru a preveni si alte violente, dar si pentru a acoperi golul lasat de contingentele care au anuntat ca se retrag, trupele SUA au preluat controlul a inca doua provincii, Najaf si Kadissiya, aflate in zona controlata de polonezi. Marea Britanie si Australia si-au aratat dispunerea de mai trimite cateva mii de militari in Irak.

Vigilenta sporita de ziua lui Saddam

Majoritatea trupelor straine din Irak si-au luat masuri suplimentare de securitate pentru a putea contracara atacurile ce ar putea avea loc maine, cand fostul dictator, Saddam Hussein, detinut de fortele americane, va implini 67 de ani. Pe de alta parte, avocatul lui Saddam, francezul Jacques Verges, a precizat ca se teme ca, pana la inceperea judecarii dictatorului, acesta va fi ucis de catre SUA. Verges a anuntat ca la proces ii va chema ca martori pe secretarul american al Apararii, Donald Rumsfeld, si pe fostul secretar de Stat, Henry Kissinger.
×
Subiecte în articol: externe irak bulgar